Plenul Senatului a respins, luni, proiectul de lege de adoptare a Ordonanţei 61/2015, prin care se amâna cu un an intrarea în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, senatorii reproşând Guvernului că nu a adoptat până acum normele de aplicare ale legii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de adoptare a Ordonaţei de Urgenţă prin amânarea aplicării Legii insolvenţei persoanelor fizice a fost respins, la vot, în plenul Senatului, întrunind  63  de voturi ”împotrivă” şi 20 de voturi ”pentru”. 

În acest context, preşedintele de şedinţă Ioan Chelaru a supus la vot proiectul de respingere a Ordonanţei, care a fost adoptat cu  66 de voturi ”pentru” şi 28 împotrivă.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În cadrul dezbaterilor din plen, reprezentantul Guvernului a arătat că este nevoie de impementarea unui nou sistem, pentru aplicarea legii 152/2015, care presupune înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă la nivel teritorial şi a unei comisii centrale.

Acesta a mai precizat că, la nivelul Guvernului s-a stabilit un plan de acţiuni, iar până în prezent, acest plan este respectat.

Senatorul Gabriela Creţu (PSD) a cerut în plen să se respingă ordonanţa Guvernului. 

”Eu sper că votăm împotriva propunerii guvernamentale, altfel suntem incoerenţi. Am venit cu legea dării în plată când legea insolvenţei persoanei ar fi rezolvat mult mai coerent problemele pe care oamenii le au cu băncile”, a spus aceasta. 

Senatorul PSD Sorin Bota a reproşat Guvernului că nu a stabilit până acum normele de aplicare a legii privind insolvenţa persoanei fizice. 

”Nu au avut timp şase luni? Dar oamenii care sunt în situaţia de a-şi declara falimentul personal, i-aţi întrebat dacă mai au timp? Lucraţi ceva în aceste luni, să faceţi aceste norme? Este o bătaie de joc ce aţi făcut cu această Ordonanţă”,a spus senatorul PSD, 

”Nu putem face lucrurile pe picior şi lipsa bugetului ne-a incomodat”, a răspuns reprezentantul Guvernului la criticile senatorilor. 

”Pentru salarii nu au bani, pentru pensii nu au bani, chestia asta trebuie să o proroge că nu au timp. Ce s-a întâmplat şi cu banii şi cu ce putea să facă Guvernul Ponta? Să plece, domnule, dacă nu sunt în stare de nimic”, a spus şi senatoarea Cristiana Anghel (ALDE). 

Pe 23 decembrie 2015, Guvernul a decis amânarea cu un an a intrării în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice (Legea 151/2015), invocând faptul că, până în prezent, nu s-a facut niciunul dintre paşii prevăzuţi de actul normativ pentru a putea fi pus în practică.

Normele metodologice de aplicare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice sunt finalizate la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, urmând să fie adoptate în aprilie 2016.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.