Senatorul USR Vlad Alexandrescu, membru al Comisiei de învăţământ din Senat, a fost ţinut la poartă, miercuri, mai multe ore, în faţa Centrului de plasament ”Cireşarii” din Sectorul 5, unde nu i s-a permis accesul, unul dintre motivele invocate fiind că ar avea nevoie de acordul primarului. În urmă cu cinci zile, senatorul dezvăluia că în centre de plasament din Bucureşti şi Ilfov copiii i-au povestit, printre altele, despre cum le este furată mâncarea, precum şi despre abuzuri sexuale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul a postat, miercuri, şi un filmuleţ din faţa Centrului de plasament "Cireşarii" din Sectorul 5, ”construit ca o adevarată fortăreaţă”.

”Nu sunt lăsat să intru şi mi se spune că trebuie să am acordul primarului. Complet fals! Nu există nicăieri în lege o astfel de prevedere şi niciun alt centru nu ne-a cerut aşa ceva. Nu este decât o regulă inventată pentru a ţine pe cei inconfortabili afară. 
Directorul General al DGASPC Sector 5 nu răspunde de ore bune la telefon. «O fi într-o şedinţă» ne spune o doamnă de la centru. Că, de, mereu pică şedinţele în astfel de momente, nu? Nu ştiu ce vor atât de tare să ascundă, dar cu atât mai multe trebuie să aflu. Centrele de plasament sunt locuri unde deseori copiii sunt supuşi diverselor forme de abuz ori trimişi în diverse reţele de trafic cu persoane. Nu pot să spun dacă este cazul şi aici, dar asta trebuie aflat de la copiii instituţionalizaţi”, scria Vlad Alexandrescu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În urmă cu cinci zile, senatorul USR a fost la „Pinocchio” din Sectorul 1 şi la centrul de plasament din Periş, jud. Ilfov. 

”Am făcut astăzi 2 vizite în centrele de plasament din Bucureşti şi Ilfov. Am vorbit cu angajaţii, cu educatorii, cu reprezentanţi ai Direcţiei de protecţie a copilului, dar am reuşit mai ales să vorbesc singur cu copiii. Până ce am fost escortat afară de bodyguarzi. Nu ştiu cum aş putea descrie ce am văzut şi auzit acolo, mai bine vă redau câteva fragmente din ce mi-au povestit copiii. «Ofeream sex mai multor persoane pentru bronz», îmi spune un tânăr de 17 ani. Alt copil îmi spune: «Urma să ajung în străinătate într-o reţea de prostituţie». Unii îmi povestesc despre cum se fura mâncarea din centru cu tomberonul, în timp ce altul îmi spune că simte nevoia să fugă de managerul de caz. Psihologul îşi face apariţia o dată la 2 luni. Despre psihoterapie în cazuri vădite de suferinţă psihică, nici nu poate fi vorba. Nici cei care au locuit cu asistenţi maternali nu se află neapărat într-o situaţie mai bună. Dacă nu au trecut prin diverse abuzuri, unii dintre ei au fost abandonaţi până şi de aceşti asistenţi maternali. Cel mai tare m-a cutremurat povestea unei fete căreia i-a fost tăiată mâna cu cuţitul de către asistenta ei maternală, ceea ce a dus la amputarea braţului de deasupra cotului”, scria Vlad Alexandrescu.

El preciza că va continua vizitele până va înţelege practicile sistemului, ”pentru că par a fi multiple”.

Marţi, senatorul a fost în Băicoi, la Centrul de copii ”Rază de Soare”.

”Aici, din fericire, lucrurile stau mult mai bine decât în alte centre pe care le-am vizitat. O dovadă că, da, se poate!”, spune senatorul USR.

HG nr. 1.018 din 10 septembrie 2002 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la obligaţiile ce revin serviciilor publice specializate pentru protecţia drepturilor copilului în vederea garantarii respectării dreptului la imagine şi intimitate al copilului aflat în plasament sau încredinţare obligă serviciile publice specializate pentru protecţia drepturilor copilului să ia măsurile necesare referitoare la garantarea respectării dreptului la imagine şi intimitate al copiilor. În acest context, printre măsurile impuse se numără şi aceea potrivit căreia "accesul solicitantului în incinta serviciului ce urmează a fi vizitat se realizează numai cu acordul expres al directorului serviciului public specializat pentru protecţia drepturilor copilului şi însoţit de reprezentantul desemnat al serviciului public specializat pentru protecţia drepturilor copilului".

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.