Fostul premier Victor Ponta a spus, luni, în discursul ţinut la evenimentul de lansare a agendei Pro România, că partidul este un "start-up party” cu orientare pro-europeană, un proiect pe termen lung, fără pretenţia de a avea guvernarea exclusivă în perioada imediat următoare. "Baroniada care a măcinat mereu progresul este oficial la putere, în funcţiile publice analfabetismul şi incompetenţa administrativă, agresivitatea faţă de alţii şi obedienţa faţă de şef sunt singurele criterii de promovare", a declarat Ponta. Pro România, fondat de Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, va depune săptămâna viitoare cerere pentru înfiinţarea unui grup parlamentar, în prezent în formaţiune fiind 11 deputaţi şi senatori. De asemenea, fostul premier Victor Ponta a susţinut că partidul va avea şi un candidat la alegerile prezidenţiale, despre care a spus că este în sală, fără însă a-l nominaliza. Pe toată durata evenimentului, în sală s-a aflat şi senatorul PSD Ecaterina Andronescu, care a plecat imediat după terminarea discursurilor. După lansarea strategiei Pro România, Ponta a spus că Andonescu ar putea fi unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale, dar încă nu au discutat direct şi nu poate face el acest anunţ. El a afirmat că, dacă din partea partidelor de dreapta Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu sunt candidaţi foarte puternici, atunci şi cei de stânga trebuie să vină cu un candidat puternic: "Dacă PSD nu are candidat, avem noi un candidat pe care îl iubesc PSD-iştii".
UPDATE - Ponta: Ecaterina Andronescu, unul din candidaţii la prezidenţiale pe care i-am susţine din toată inima. Din partea partidelor de dreapta vor fi Iohannis şi Tăriceanu. Dacă PSD nu are candidat, avem noi un candidat pe care îl iubesc PSD-iştii
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul premier Victor Ponta a declarat luni, după lansarea strategiei Pro România, că senatorul PSD Ecaterina Andonescu ar putea fi unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale. El afirmă că, dacă din partea partidelor de dreapta Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu sunt candidaţi foarte puternici, atunci şi cei de stânga trebuie să vină cu un candidat puternic: "Dacă PSD nu are candidat, avem noi un candidat pe care îl iubesc PSD-iştii".
La evenimentul de prezentare a agendei politice a Pro România, Victor Ponta a spus, în discurs, că formaţiunea va avea un camdidat la alegerile prezidenţiale, despre care a spus că se află în sală, fără a-l nominaliza însă.
Ulterior, întrebat de jurnalişti dacă acel candidat este senatorul PSD Ecaterina Andronescu, care s-a aflat la evenimentul partidului, Ponta a spus că ar putea fi, însă nu a discutat direct şi nu poate anunţa el nimic.
“Poate fi (Ecaterina Andornescu, posibil candidat la alegerile prezidenţiale - n.r.). (...) Este unul dintre candidaţii pe care i-am susţine din toată inima. Nu am discutat în mod direct şi nu am cum să anunţ eu nimic. O să spun doar că, dacă există pe partea dreaptă doi candidaţi foarte puternici, domnul Iohannis şi domnul Tăriceanu, este obligatoriu să avem şi în zona de centru, centru-stânga un candidat puternic şi, dacă PSD nu are candidat, avem noi un candidat pe care îl iubesc PSD-iştii”, a spus Victor Ponta.
Întrebat de ce a fost prezentă Ecaterina Andonescu la eveniment, Ponta a spus: "Pentru că am invitat-o".
Fostul premier susţine că este în discuţii cu mai mulţi foşti colegi din PSD, cărora le-a spus că Pro România este un partid de centru-stânga. Ponta a spus că, în cazul unei alianţe politice, cea mai potrivită alianţă ar fi cu PSD, dar fără Liviu Dragnea.
"Vorbesc în această perioadă cu foarte mulţi dintre foştii mei colegi de la PSD. Le-am spus foarte clar: Pro România este de centru-stânga, duce mai departe politici pe care le-am avut în anii trecuţi. Dacă se va pune problema unei alianţe politice, eu cred că cea mai naturală tot cu PSD, dar, sigur, fără domnul Dragnea şi echipa domniei sale şi atunci când au dreptate îi susţinem, când nu au dreptate îi criticăm", a declarat Ponta.
UPDATE - Pro Romania depune săptămâna viitoare cerere pentru grup parlamentar. Ponta: Acum avem 11 parlamentari şi vor mai veni
Partidul Pro România, fondat de Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, va depune săptămâna viitoare cerere pentru înfiinţarea unui grup parlamentar, în prezent în formaţiune fiind 11 deputaţi şi senatori. De asemenea, fostul premier Victor Ponta a susţinut că partidul va avea şi un candidat la alegerile prezidenţiale, despre care a spus că este în sală, fără însă a-l nominaliza. Pe toată durata evenimentului, în sală s-a aflat şi senatorul PSD Ecaterina Andronescu, care a plecat imediat după terminarea discursurilor.
La evenimentul de prezentare a agendei politice a Pro Româania, Victor Ponta a prezentat şi echipa: fostul ministru al Finanţelor Ioana Petrescu, deputatul Gabriela Podaşcă, demisionar din PSD, fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicoiu, care a demisionat şi el vineri din PSD, Mircea Banias, Răzvan Cotovelea, Mircea Titus Dobre, Augustin Jianu, Mihai Sturzu, Cătălin Nechifor, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu. Secretarul general al Pro România va fi Alin Văcaru, deputat de Gorj, plecat din PSD din noiembrie 2017 pentru a se înscrie în partidul fondat de Ponta, europarlamentarul Laurenţiu Rebega.
De asemenea, Victor Ponta a spus că săptămâna viitoare Pro România va depune o cererea pentru grup parlamentar: “Suntem 11 parlamentri şi vor mai veni”.
Fostul premier a mai spus că partidul va avea şi un candidat la alegerile prezidenţiale, despre care a precizat că se află în sală, dar pe care nu l-a nominalizat.
"În zona de centru - centru-stranga nu exista niciun candidat, vom propune un candidat care să poată veni cu un program de ţară de centru-stânga. Este astăzi aici în sală", a declarat Ponta.
Pe toată durata evenimentului, în sală s-a aflat şi senatorul PSD Ecaterina Andronescu, care a plecat imediat după terminarea discursurilor.
"Noi credem că singura soluţie viabilă pentru viitor este mobilizarea energiilor pozitive din societate. Şi, mai ales, revenirea elitelor sociale şi profesionale în zona deciziei. Niciodată după ‘89 România nu a avut la butoane un asemenea festival al mediocrităţii, al inculturii şi al incapacităţii profesionale. După episodul decembrie ’89, România nu a mai ajuns la spectacolul odios al obedienţei necondiţionate faţă de lider sau de partid. Ca şi în ‘89, aceasta este calea spre dezastru şi suntem toţi vinovaţi dacă nu luptăm să o schimbăm. Toti însă ne dorim ca România să se dezvolte şi putem să contribuim la asta. Orice companie care investeşte în România. Orice persoană care plăteşte taxe. Orice profesor care educă sau orice medic care vindecă. Orice sindicat care îşi apără membrii şi orice ONG care luptă pentru schimbarea situaţiilor existente. Orice funcţionar care trebuie să fie eficient în serviciul public şi nu doar obedient faţă de partidul care guvernează", a spus Ponta în discursul său, presărat cu atacuri şi ironii la adresa PSD.
UPDATE - Victor Ponta: Pro Romania, un "start-up party” cu orientare pro-europeană. O societate nu poate să progreseze scoţând în faţă analfabeţi politic, care se califică doar pentru că sunt obedienţi
Fostul premier Victor Ponta a spus, luni, în discursul ţinut la evenimentul de lansare a agendei Pro România, că partidul este un "start-up party” cu orientare pro-europeană, un proiect pe termen lung, fără pretenţia de a avea guvernarea exclusivă în perioada imediat următoare. Baroniada care a măcinat mereu progresul este oficial la putere, în funcţiile publice analfabetismul şi incompetenţa administrativă, agresivitatea faţă de alţii şi obedienţa faţă de şef sunt singurele criterii de promovare", a declarat Ponta.
"Astăzi lansăm un start-up party. Cei din mediul business înţeleg cel mai bine conceptul, dar acum este aplicabil în toate domeniile. Este prima construcţie politică bazată pe credinţa iniţiatorilor că societatea românească va suferi transformări fundamentale legate de progresul tehnologic, de educaţie demografică şi de cultură. Partidele politice actuale au o incapacitate cronică structurală de a se adapta la aceste schimbări. În loc să gândească cum trebuie să fie politica viitorului, ei folosesc metode din trecut (comuniste sau chiar feudale) pentru a menţine puterea de azi. Nimic pentru viitor", a declarat Victor Ponta.
El a susţinut că echipa Pro România este fiormată din oameni cu o gândire social-liberală şi progresistă.
"Proiectele noastre vor fi de acest gen şi se vor adresa tuturor celor care cred în dezvoltare socială şi economică stabilă şi predictibilă. În toată Europa, mişcările de stânga au pierdut pentru că nu s-au adaptat la schimbările tehnologice şi sociale. Dreapta pierde în faţa extremiştilor pentru că luptă pe terenul populismului şi al demagogiei. Noi vom fi radicali în promovarea dezvoltării României. Acest lucru nu se poate face nici cu populism, nici cu incompetenţă sau opoziţie oarbă", a afirmat fostul premier în discursul său presărat cu ironii la adresa PSD.
"O societate nu poate să progreseze scoţând în faţă analfabeţi politic, care se califică doar pentru că sunt obedienţi”, a declarat Ponta.
El a afirmat că vrea ca din Pro România să facă parte oameni care ştiu să vorbească şi limba română, şi limba engleză şi să nu i se alăture "cei care reprezintă baronetul, oprişanii".
"Ultima campanie electorală a fost câştigată cu pliante şi proiecte care se legitimau cu buna guvernare din anii 2012-2015. Mulţi dintre oamenii din acea echipă sunt deja aici astăzi sau se vor alătura în curând. Acum am constatat că totul a fost o înşelătorie, o păcăleală pentru noi şi pentru alegători. Că adevărata viziune este a unui sistem politic feudal în care politica se exercită prin clientelism şi forţă oarbă. Voturile se cumpără şi nu se obţin, baroniada care a măcinat mereu progresul este oficial la putere, în funcţiile publice analfabetismul şi incompetenţa administrativă, agresivitatea faţă de alţii şi obedienţa faţă de şef sunt singurele criterii de promovare. Din păcate, opoziţia politică este doar opoziţie şi nu alternativă. Noi nu vrem la guvernare înainte de legitimarea printr-un vot democratic. Dar vom forţa partidele clasice fie să sprijine proiectele noastre de dezvoltare, fie să se ducă în mod rapid spre zona extremă a electoratului captiv. Suntem conştienţi că există şi în politică, la fel ca la fotbal, galerii de oameni care trăiesc doar pentru credinţa oarbă în propria echipă şi ura faţă de adversari. Însă cei mai mulţi din societate îşi doresc acele proiecte echilibrate care să asigure stabilitate şi predictibilitate în dezvoltare", a afirmat fostul premier în discursul său.
El a mai spus că esenţial pentru viitorul României este construcţia unui vehicul politic care să promoveze şi să asigure dezvoltarea stabilă, predictibilă şi fără sincope a societăţii.
"Din păcate, acum ratăm această oportunitate, iar mediul politic este o frână şi un factor de dezechilibru în eforturile private de dezvoltare ale mediilor nepolitice. În loc să ofere leadership, politica risipeşte resurse pentru a cumpăra voturi şi complicităţi. Din acest motiv am ales denumirea de Pro România. Suntem convinşi că toţi cei prezenţi aici doresc dezvoltarea României. Noi suntem pro şi nu contra. Am trăit şi am votat numai în paradigma războiului şi a contra ceva sau cineva. Contra străinilor, contra privatizărilor, contra PSD, contra Năstase, contra Băsescu. Acum contra statului paralel, a Băncii Naţionale, a multinaţionalelor sau a tinerilor care nu votează ce trebuie. Ura este singurul subiect al dezbaterilor publice de la televizor şi până în Parlament. Dacă toţi sunt contra, noi o să fim PRO. Şi o să încercăm să îi mobilizăm pe cei PRO România", a mai declarat Ponta.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, alături de Victor Ponta care prezintă agenda Pro România
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu se află, luni după-amiază, la evenimentul organizat de Pro România, partidul fondat de fostul premier Victor Ponta, de lansare a programului politic.
Evenimentul, organizat la Camera de Comerţ, a început la această oră şi sunt prezenţi, alături de fondatori - Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu - foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Augustin Jianu, Nicolae Bănicoiu, Ioana Petrescu, Sorin Câmpeanu, dar şi reprezentanţi ai unor sindicate, precum Dumitru Coarnă.
Fostul ministru al învăţământului Ecaterina Andronescu ar putea fi candidatul la alagerile prezidenţiale din partea Partidului Pro România, a declarat duminică seară la B1 TV fostul premier Victor Ponta. Până acum, Ecaterina Andronescu nu a anunţat oficial trecerea la partidul fondat de Victor Ponta.
Ecaterina Andronescu este membru PSD din 1996, iar din 1997 a devenit membru al Consiliului Naţional PSD, al Biroului Executiv Central şi vicepreşedinte al PSD Bucureşti. În 2006, ea a fost aleasă vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, funcţie pe care a pierdut-o la Aongresul PSD din luna martie. Andronescu a fost deputat în legislaturile 1996-2000, 2000-2004, 2004-2008 şi senator în legislaturile 2008-2012, 2012-2016, iar în perioada 2000-2003 a fost ministru al Educaţiei. De asemenea, din decembrie 2008 şi până în 2009 a fost ministrul Educaţiei în Guvernul Boc. A câştigat un mandat de europarlamentar în 2012, la care a renunţat în favoarea lui Victor Negrescu. În iulie 2012, ea a devenit din nou ministru al Educaţiei şi Cercetării, poziţie pe care a deţinut-o până în decembrie 2012. Ecaterina Andronescu se află acum la al treilea mandat de senator PSD.
Până acum, şi-au anunţat demisiile din PSD şi înscrierea în ProRomânia fostul ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Grindeanu Augustin Jianu şi cinci deputaţi - fostul ministrul al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre, Marilena-Emilia Meiroşu, Gabriela Podaşcă şi Cătălin Nechifor, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.
Cea mai nouă înscriere a fost anunţată luni de fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta Ioana Petrescu.
La Camera Deputaţilor, PSD şi ALDE au pierdut majoritatea parlamentară, după trecerea celor cinci deputaţi la partidul fondat de Victor Ponta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.