Senatorul PNL Liviu Voiculescu, lider al organziaţiei PNL Olt, şi-a anunţat luni demisia din fruntea filialei liberale. ”Dacă demisia mea din funcţia de preşedinte al filialei Olt este condiţia sine qua non pentru ca lucrurile să se reaşeze pe un făgaş politic detensionat în interiorul echipei, fac astăzi acest pas înapoi cu bunăvoie”, spune el într-un mesaj pe Facebook, arătând că în ultima perioadă şi independent de voinţa şi faptele sale, filiala judeţeană a PNL a fost tranzitată de evenimente care i-au ştirbit imaginea şi i-au clătinat stabilitatea, evenimente care au indus în interiorul filialei o stare de tensiune alarmantă ce ameninţă să treneze timp îndelungat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Să crezi în valorile unui partid politic este o pasiune. Să-i urmezi calea şi să militezi pentru principiile sale este o ambiţie asumată. Să fii liderul unor oameni cu aceeaşi credinţă ca tine este o onoare şi un privilegiu. Să ai curajul să faci un pas înapoi pentru a apăra interesele partidului şi ale oamenilor săi este o responsabilitate. Şi o obligaţie în acelaşi timp. Eu am pornit pe calea liberală din pasiune, am promovat politica liberală din credinţă în ideile, principiile şi valorile sale şi, ulterior, mi-am asumat rolul de lider cu recunoştinţă pentru încrederea care mi s-a acordat şi cu responsabilitate. Astăzi, însă, a venit timpul să fac, cu aceeaşi responsabilitate şi obligaţie, un pas înapoi. Îl fac cu regretul lucrului neîmplinit, însă cu convingerea că este singurul act care poate redresa stabilitatea, unitatea şi determinarea unei echipe de valoare”, anunţă Voiculescu. 
 
Senatorul Liviu Voiculescu precizează că ”nu este o noutate pentru nimeni faptul că, în ultima perioadă şi independent de voinţa şi faptele sale, filiala judeţeană a PNL a fost tranzitată de evenimente care i-au ştirbit imaginea şi i-au clătinat stabilitatea”, evenimente care au indus în interiorul filialei o stare de tensiune alarmantă ce ameninţă să treneze timp îndelungat”. 
 
”PNL Olt nu are nevoie de acest lucru! PNL Olt trebuie să demonstreze că a rămas aceeaşi filială de frunte a partidului! PNL Olt trebuie să meargă mai departe şi să înfrunte anul electoral care se apropie cu o echipă unită şi puternică, concentrată nu pe tensiuni interne, ci pe obţinerea unor rezultate performante! Iar dacă demisia mea din funcţia de preşedinte al filialei Olt a PNL este condiţia sine qua non pentru ca lucrurile să se reaşeze pe un făgaş politic detensionat în interiorul echipei, fac astăzi acest pas înapoi cu bunăvoie. Este un act de responsabilitate pe care mi-l asum şi pe care îl închin colegilor liberali alături de care am muncit şi am obţinut performanţe de-a lungul timpului”, scrie în mesaj senatorul. 
 
”Sunt o mulţime de lucruri pentru care vă mulţumesc: pentru că am fost împreună, pentru că am luptat împreună, pentru că mi-aţi oferit umărul vostru, pentru m-aţi făcut parte din echipă, pentru că m-aţi mandatat cu atât de multă încredere, pentru că, PÂNĂ LA UN MOMENT DAT, am fost unul pentru toţi şi toţi pentru unul.... Pentru toate astea şi pentru multe altele vă mulţumesc şi vă doresc mult succes în continuare!!”, mai spune liberalul. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.