Senatorul Emanoil Savin, care a semnat, dar nu a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, iar apoi a votat învestirea guvernului Orban şi căderea aceluiaşi guvern prin moţiune de cenzură, anunţă că a părăsit grupul parlamentar al PNL, la care se afiliase şi că ia în calcul o candidatură la Primăria Municipiului Ploieşti. „Domnul Iulian Dumitrescu (preşedintele PNL Prahova – n.r.) mi-a făcut o surpriză să-mi pună un condamnat să mă conducă pe Valea Prahovei, pe Mircea Roşca şi ei au spus fără penali şi ei l-au avansat. De când s-a anunţat că trec eu la PNL şi mă ocup de Valea Prahovei ei l-au făcut vicepreşedinte”, spune Savin.
Emanoil Savin, ales senator în anul 2016 din partea PSD, care a plecat din partid înaintea moţiunii de cenzură prin care a căzut guvernul condus de Viorica Dăncilă, s-a despărţit de grupul parlamentar al PNL şi este unul dintre parlamentarii care au votat moţiunea de cenzură în urma căruia guvernul condus de Ludovic Orban a pierdut încrederea Parlamentului.
Emanoil Savin a declarat, joi, pentru News,ro, că, după ce a fost afiliat grupului parlamentar PNL, a decis să părăsească grupul din cauză că, la nivelul PNL, ar fi fost condus, pe zona Valea Prahovei, de fostul deputat Mircea Roşca, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie, al cărui dosar este rejudecat după ce s-a constatat că nu a fost judecat de un complet specializat din cadrul ÎCCJ.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Nici nu am anunţat intrarea în PNL, au anunţat-o ei, în plen, dar eu trebuia luni să declar că sunt afiliat la PNL şi că fac parte din grupul PNL şi nu am apucat să declar pentru că au fost foarte multe lucruri care s-au întâmplat şi domnul Iulian Dumitrescu (preşedintele PNL Prahova – n.r.) mi-a făcut o surpriză să-mi pună un condamnat să mă conducă pe Valea Prahovei, pe Mircea şi ei au spus fără penali şi ei l-au avansat. De când s-a anunţat că trec eu la PNL şi mă ocup de Valea Prahovei ei l-au făcut vicepreşedinte. Au făcut o adunare aici cu 25 de membri şi au anunţat un candidat, un băiat necăjit dintr-un cartier din oraş. Şi s-au autointitulat ei acolo că ăla e candidatul. Cum puteam ei să ies cu un asemenea om să-l pun candidat la primăria Oraşului Buşteni? E o întreagă tărăraie”, a declarat Emanoil Savin.
Acesta a precizat că nu a cerut funcţii pentru a trece intra în PNL, după ce a plecat din PSD în urmă cu patru luni, dar că a solicitat să se ocupe de zona Valea Prahovei, în condiţiile în care a fost timp de mai multe mandate primar al oraşului Buşteni.
„Eu am cerut să răspund de colegiul 1 Valea Prahovei. (...) şi ei au încercat să mă scoată de aici şi atunci când am văzut că mă conduce asemenea inculpat mi-am văzut de treaba mea şi am terminat cu ei” a spus Emanoil Savin.
Acesta a precizat că apucase să semneze, la sfârşitul anului trecut, afilierea la grupul parlamentar PNL.
„Eu am semnat afilierea la grupul parlamentar pentru că cu afilierea ei s-au înscris la subvenţia la bugetul partidelor politice cu un parlamentar primeşte 400 de mii pe an conform legii. Şi ei au zis daţi-ne repede, că avem nevoie. (...) Eu nu am anunţat niciodată la plenul parlamentului. (...) Şi după aia oamenii şi-au văzut de căruţa lor şi şi-au bătut joc de mine”, a mai spus Savin.
În ceea ce priveşte viitorul său politic, senatorul care a trecut prin mai multe formaţiuni politice spune că ia în calcul o candidatură la Primăria Ploieşti din partea unui partid „mai mic”.
„Eu mi-am dorit la ei încă un mandat de parlamentar, dar pentru că mi-au făcut surpriza asta, o să le fac şi eu o surpriză şi o să candidez de la un partid mai mic, probabil de la Pro România i o să candidez la Primăria Ploieşti ca să văd ce valoare au ei, PNL-ul, pentru că valoarea lor eu o cunosc. În 2016 aveam 13 consilieri PNL şi doi PSD (la Consiliul Local Buşteni – n.r.). după ce ama plecat eu la PSD au rămas cu un consilier PNL”, a explicat Emanoil Savin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.