Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor, candidat la alegerile europarlamentare de la 9 iunie, neagă categoric informaţiile şi sancţionează acuzele deputatului UDMR de Harghita Gábor Hajdu potrivit cărora AUR ar avea de gând, între altele, să distrugă cimitirul militar de la Valea Uzului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Deputatul Gábor Hajdu, minte. Pur şi simplu minte, ca orice politician de duzină aflat în campanie electorală şi care, lipsit de idei clăditoare, vinde propriului electorat spaime fanteziste. Dumnealui încearcă fără succes să devină relevant pe seama Alianţei pentru Unirea Românilor, care - susţine domnia sa – ar   fi un partid «profund anti-maghiar», ar ataca maghiarii, le-ar închide şcolile din Cluj, iar la Satu Mare i-ar folosi „drept ţintă”, împreună cu PNL. Acelaşi Gábor Hajdu mai acuză AUR că ar  pregăti o «provocare naţionalistă» la cimitirul militar din Valea Uzului, cimitir pe care noi, AUR, am avea de gând să-l distrugem, după ce vom dansa pe mormintele bunicilor maghiarimii”, a afirmat Claudiu Târziu, potrivit unui comunicat de presă al partidului

El a mai spus că „aceste susţineri sunt pe cât de aberante, pe-atât de grave”.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

„Dezmint categoric aceste elucubraţii, contrazise în primul rând de realitatea însăşi. De fapt, ele nu reuşesc decât să dezvăluie extremismul găunos, dar foarte periculos al discursului antinaţional al unora dintre liderii UDMR, care au tot interesul să întreţină un climat tensionat în judeţele României cu pondere semnificativă a locuitorilor de etnie maghiară fiindcă altfel nu şi-ar mai justifica utilitatea politică de pretinşi apărători ai unei minorităţi pe care, în România, nu o primejduieşte nimeni şi nimic, ci dimpotrivă. Nici nu m-aş fi referit la aceste - repet -  elucubraţii dacă deputatul Gábor Hajdu nu le-ar fi transmis ca atare Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa în calitatea sa de membru al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară OSCE. Acest gest, complet deplasat, ţinteşte doar aparent partidul AUR. De fapt, el este menit să decredibilizeze pe arena internaţională  România, ţară care extremiştilor maghiari nu le convine că are prestigiu de model european privind minorităţile naţionale”, a conchis Târziu, conform sursei citate.

Cu prilejul prezenţei în România a unei delegaţii OSCE,  deputatul UDMR de Harghita Gábor Hajdu a informat oficial reprezentanţii organizaţiei internaţionale despre pericolul pe care l-ar reprezenta eventualul succes electoral al Alianţei pentru Unirea Românilor din perspectiva maghiarimii. Totodată, într-o declaraţie acordată presei din Ungaria, acelaşi Gábor Hajdu a anunţat că UDMR a solicitat comisiei OSCE pentru drepturile omului să trimită observatori la alegerile parlamentare şi europarlamentare din ţara noastră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.