Senatorul USR Radu Mihail susţine că forţele de dreapta din Iaşi ar trebui să găsească o formulă comună pentru a-l înlocui pe Mihai Chirica la primărie, precizând că o eventuală candidatură a lui Chirica pe listele PNL ar fi un semnal “foarte prost“ pentru electoratul liberal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul Radu Mihail, membru al Biroului Naţional al USR, a spus, marţi, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că “Mihai Chirica este PSD“ şI că speră ca PNL să nu-l primească în partid.

“La Iaşi, domnul Mihai Chirica este PSD, adică nu văd cum poate intra în discuţie să fie candidat al dreptei. Sperăm că PNL îşi va defini un candidat şi că PNL va întra într-o colaborare, să găsim împreună un candidat care să-l înlocuiască pe Chirica la primărie. Noi vrem ca USR să dea primarul Iaşiului. Obiectivul este să nu lăsăm să se propage PSD sau echipa PSD la primărie. Şi vom acţiona în acest fel. Vom promova candidatul nostru şi al Alianţei USR-PLUS şi apoi sperăm să putem avea discuţii şi cu PNL. Acesta este scopul, să nu se perpetueze Chirica“, a declarat senatorul USR, Radu Mihail.

El a precizat că dacă Mihai Chirica va fi candidatul PNL la primăria Iaşi, atunci ar fi un semnal foarte prost pentru electoratul PNL.

“Din când în când mai auzi lozinca aia că PNL şi PSD se aseamănă, iar asta (intrarea lui Chirica în PNL – n.r.) ar însemna o confirmare a acestui fapt. Vrem să ajungem să guvernăm împreună cu PNL, dar vrem să fim siguri că PNL merge în direcţia transformării, nu merge înapoi către USL. Aşteptăm decizii rezonabile în PNL privind candidatura liberalilor la Iaşi“, a mai spus senatorul Radu Mihail.

Parlamentarul USR a precizat că este decizia PNL dacă îl primeşte sau în partid pe Mihai Chirica, însă a adăugat că dacă forţele de deapta vor să schimbe ceva în ţară, atunci trebuie început localitate cu localitate.

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat fiind dacă Mihai Chirica ar putea candida din partea PNL la Primărie, că se va face un sondaj de opinie foarte serios.

"Vom vorbi după realizarea sondajului", a spus Orban.

În ultimele luni, presa locală a dezvăluit că au existat discuţii între Mihai Chirica şi unii lideri liberali din ţară privind o posibilă candidatură a edilului ieşean pe listele PNL.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.