Senatorul PSD Florin Orţan anunţă că a depus un proiect de lege pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid -19, una dintre prevederi fiind recompensarea financiară a familiilor personalului medical decedat. ”Îmi doresc din tot sufletul că această iniţiativa să fie fără obiect, dar tare mă tem că nu.....”, spune senatorul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Fără urmă de bucurie, dar cu speranţa că nu va fi nevoie de ea, lucrez de câteva zile la o propunere de act normativ. Se numeşte «Propunerea legislativă pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid -19» şi se referă la recunoaşterea, şi din punct de vedere financiar, a meritelor familiilor lăsate în urmă de eroii în alb care vor fi. Îmi doresc din tot sufletul că această iniţiativa să fie fără obiect, dar tare mă tem că nu.....”, a scris senatorul Florin Orţan pe pagina sa de Facebook.

Acesta anunţă că a depus deja la Senat iniţiativa legislativă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Dacă nu e completă, avem o săptămâna să o optimizăm. Dacă totul merge bine în trei săptămâni este la promulgat. O să biruim, nu va faceţi griji”, a mai scris senatorul.

În expunerea de motive a proiectului de lege, senatorul vorbeşte despre ”sacrificiu suprem” sau ”căzut la datorie”.

”Când auzim de eroi, de martiri, gândul nostru se duce de asemenea la acele persoane care n-au ezitat nicio secundă să plătească preţul suprem pentru noi, ceilalţi. Pentru generaţiile de azi, criza pe care o traversăm acum, provocată de virusul COVID-19, este una fără precedent. (...) În această lupta universală cu acest COVID-19, cadrele medicale de aici şi de pretutindeni sunt generalii care duc secundă de secundă acest război. Ele sunt scutul nostru. Singurul nostru scut! Cel care face diferenţa dintre viaţă şi moarte! Şi, da, din păcate, că în orice război, se cere şi se oferă preţul. Cadrele medicale muncesc în condiţii de maxim pericol până la epuizare. Au renunţat la tot şi s-au dedicat acestei misiuni de salvare universală, iar unii dintre ei s-au îmbolnăvit, în timp ce pe alţii i-am pierdut pentru totdeauna în această lupta atât de grea şi de disproporţionată. Şi ştim că o viaţă nu are preţ, însă considerăm că cinstirea, recunoaşterea şi respectul manifestate în toate formele lor faţă de cei care ne asigura pe orice cale integritatea vieţii din toate punctele de vedere fac şi trebuie să facă parte din morală cea mai profundă care formează spiritul şi identitatea unui popor şi ale unui stat”, se arată în expunerea de motive.

”Se consideră imperios necesar că, în acest moment excepţional din toate punctele de vedere, atât pentru ţară noastră, cât şi pentru întreagă lume, să se ia act şi să se opereze legislativ cu celeritate pentru că urmaşii personalului medical decedat că urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid -19 să beneficieze de o serie de recunoaşteri a meritelor şi sacrificiilor membrului de familie, cadru medical, pe care îl reprezintă. (...) Considerăm absolut necesar că toate cadrele medicale care îşi pierd viaţă în lupta cu acest virus să poată beneficia, măcar prin urmaşii lor, de recunoaşterea şi recunoştinţă noastră”, se mai arată în document.

Iniţiativa legislativă prevede acordarea de asistenţă medicală şi medicamente gratuite pentru membri familiilor cadrelor medicale care au murit din cauza coronavirusului. De asemenea, urmaşii cadrelor medicale beneficiază de scutire de impozit pe trenuri şi clădiri.

Senatorul prevede, de asemenea, instituirea Zilei personalului medical în data de 11 martie, care să fie sărbătorită anual, prin grija Ministerului Sănătăţii.

Un număr de 285 de cadre medicale din întreaga ţară sunt infectate cu noul coronavirus, au anunţat autorităţile, conform datelor raportate către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre acestea, 91 sunt medici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.