Senatoarea PSD Laura-Mihaela Moagher a depus la Senat, un proiect de lege care permite funcţionarului public care candidează pentru o funcţie de demnitate publică să fie membru al „organelor de conducere ale partidelor politice şi să apere în mod public poziţiile unui partid politic”, dacă are raportul de serviciu suspendat, pe durata campaniei electorale sau până la încetarea funcţiei eligibile, în cazul în care acesta a fost ales sau numit.
Propunere legislativă iniţiată de senatoarea PSD modifică alin. (2) al art. 98 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
„Funcţionarilor publici le este interzis să fie membrii ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic, cu excepţia cazului când funcţionarul public are raportul de serviciu suspendat în condiţiile art. 97”, prevede proiectul de lege.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În forma în vigoare a legii nu există această excepţie iar alin. (2) al art. 98 din actul normativ prevede că: „Funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile unui partid politic”.
Articolul 97 din legea 161/2003 la care face referire senatoarea PSD, în forma în vigoare a legii, stipulează că:
„(1) Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică.
(2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspenda:
a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;
b) până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit”.
„Chiar dacă un funcţionar public poate candida sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică în confirmitate cu alin. 1 al art. 97 din Legea 161/2003, situaţia în care raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă în condiţiile alin. 2 ale aceluiaşi articol, acestuia, în conformitate cu prevederile alin. 2 al art. 98, îi este interzis să fie membru al «organelor de conducere ale partidelor politice şi să apere în mod public poziţiile unui partid politic»”, precizează Laura-Mihaela Moagher, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Ea mai precizează că „pe de altă parte, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a opiniat din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, că deţinerea calităţii de funcţionar public cu raportul de serviciu suspendat de drept datorită numirii sau alegerii într-o funcţie de demnitate publică, simultan cu deţinerea unei funcţii de conducere într-un partid politic, este de natură să genereze o situaţie de incompatibilitate din perspectiva dispoziţiilor art. 98 alin 2 din Legea 161/2003”.
„De asemenea, un funcţionar public care are raportul de serviciu suspendat pe durata campaniei electorale şi care candidează pe o funcţie de demnitate publică poate fi acuzat cu uşurinţă că pe parcursul campaniei electorale s-a exprimat sau a apărat în mod public poziţia partidului care l-a desemnat candidat. În aceste condiţii se impune de urgenţă modificarea textului legii astfel la alin. 2 al art. 98 astfel încât să fie exceptaţi de la această prevedere funcţionarii publici care au raportul de serviciu suspendat în condiţiile art. 97”, mai argumentează senatoarea PSD, în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Aceasta mai susţine că „în lipsa acestei precizări, funcţionarii publicii care au raportul de serviciu suspendat şi îndeplinesc funcţii de demnitate publică sau candidează pentru o funcţie de demnitate publică sunt expuşi unui potenţia abuz din partea autorităţilor responsabile cu verificarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea 161/2003 pentru care propunem adoptarea de urgenţă a modificărilor”.
Proiectul de lege a fost înregistrat, în procedură normală, la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.