Preşedintele filialei din Turda a partidului Uniunea Salvaţi România, Daniel Doboş, s-a autosuspendat din funcţie, după ce în presa locală a apărut informaţia că el a fost condamnat pentru două crime comise în urmă cu 25 de ani, când lucra ca gardă de corp, preşedintele USR, Nicuşor Dan, explicând că acest caz va fi analizat în Comisia de etică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia de autosuspendare a lui Daniel Doboş din funcţia de preşedinte al USR Cluj a fost anunţată printr-un comunicat de presă transmis de partid, în care el explică şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu mai bine 25 de ani.

”Am fost garda de corp a unui om de afaceri italian şi mi-am utilizat arma din dotare în 1992. În două rânduri. Oricine utilizează o armă se află sub incidenţa legii. Iar legile sunt stricte. Mi-am asumat această responsabilitate. O face oricare dintre oamenii care poartă o armă în viaţa civilă. Atacurile la care a fost expus VIP-ul meu au survenit treptat, iar dacă primul atac a fost cercetat fără o concluzie, al doilea a fost cercetat prin prisma primului. Concluzia a fost că trebuia să mă asigur că atacatorul avea o armă. Ceea ce ar fi însemnat să aştept până în momentul în care celălalt ar fi tras. Nu am făcut-o. Am fost judecat, rejudecat şi reabilitat. Concluziile se regăsesc într-un cazier curat,” a declarat Daniel Doboş.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a afirmat că nu se dezice de criteriile de integritate, iar cazul lui Daniel Doboş va fi analizat cu celeritate de către Comisia de etică. 

”USR tratează cu maximă seriozitate criteriile interne de aderare a membrilor, precum şi drepturile lor în partid. Suntem conştienţi de aşteptările ridicate pe care publicul le are în ceea ce priveşte USR şi vom comunica decizia Comisiei de etică în cel mai scurt timp posibil,” a declarat Nicuşor Dan.

Presa locală din Turda a relatat că Daniel Doboş, şeful filialei locale USR, a comis două crime în urmă cu 25 de ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.