Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat joi, după şedinţa de la Palatul Victoria pe tema creşterii preţurilor la carburanţi, de miercuri, care a produs cozi imense la benzinării în întreaga ţară, că ”am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar” şi că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi alţii. El a mai spus că se ia în calcul ”confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat, pe lângă sancţiunea unei amenzi între 2.000 şi 100.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am putea vorbi de o practică comercială incorectă, lucru care ar conduce la emiterea unei dispoziţii de încetare a acesteia, cu consecinţe imediate, până la finalul orelor de program sper să avem deja trase nişte concluzii, să putem evalua întreaga situaţie a pieţei, pentru a fi siguri că în toată ţara aplicăm aceleaşi măsuri şi eventual sancţiuni similare”, a spus şeful ANPC, Horia Constantinescu. 

El a precizat că proprietarii benzinăriilor riscă, în condiţiile în care nu a fost justificată în niciun fel majorarea preţurilor, să se încadreze şi într-o practică comercială incorectă. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”La acest moment am solicitat modalitatea de transmitere de la structura centrală la fiecare punct de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. În opinia noastră, atâta vreme cât vorbim de nişte stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifica o majorare, nu înţelegem de ce s-a produs majorarea”, a mai afirmat Constantinescu, precizând că nu ştie cu cât a majorat fiecare benzinărie preţul, urmând să se culeagă informaţiile, în legătură cu documentele fiscale. 

Întrebat de ce s-a scumpit combustibilul, Horia Constantinescu a afirmat că aceste controale se vor face la toţi comercianţii care au majorat preţurile, în mod inexplicabil, mai ales că există şi în mediul online imagini cu majorări ale preţurilor în timp ce cei care filmau se aflau la coadă, aşteptând că cumpere la primul preţ afişat nu la cele care s-au succedat până au ajuns să cumpere”, a arătat el. 

Horia Constantinescu a mai spus că se analizează dacă unii comercianţi au majorat preţurile pentru că au făcut-o şi ceilalţi. 

”În opinia mea, profană, am putea vorbi de o structură, sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare, dacă a majorat preţul, să o faci şi tu numai în încercarea de a obţine un profit suplimentar. 

Despre sancţiuni, şeful ANPC a spus că se ia în calcul ”confiscarea veniturilor, împreună cu ANAF, realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat”. 

”Cred că această sancţiune este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune între 2.000 şi 100.000 de lei”, a mai afirmat el, adăugând că nu se renunţă la această amendă, dacă se vor constata abateri. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.