Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care este programată dezbaterea moţiunii de cenzură intitulată ”Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor” a fost suspendată, luni după-amiază, până la ora 15.30, după ce s-a constatat că la şedinţă sunt prezenţi mai puţin de jumătate dintre senatori şi deputaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Conform anunţului făcut la începutul şedinţei programate pentru luni, la ora 14:00, doar 170 de deputaţi şi senatori dintre cei 465 îşi înregistraseră prezenţa înainte de deschiderea şedinţei care are ca obiect dezbaterea moţiunii de cenzură. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ca urmare a acestei situaţii, liderii grupurilor parlamentare au decis, în unanimitate, să se facă un apel uninominal, conform regulamentului.
 
Încă de la primele minute au avut loc dispute verbale între reprezentanţii Puterii şi cei ai Opoziţiei.
 
„Domnul Bacalbaşa, luaţi pastilele, vă rog frumos!”, i-a replicat liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, deputatului social-democrat Nicolae Bacalbaşa.
 
În cele din urmă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a suspendat şedinţa. 
 
„Deci am început furtunos, cu o pauză de o oră, toată lumea la grupurile parlamentare. Vă mulţumesc frumos! Se suspendă şedinţa!” a anunţat Ciolacu.
 
Şedinţa va fi reluată la ora 15.30.
 
În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona, iar PSD se bazează pe voturile tuturor parlamentarilor proprii. Social-democraţii care nu se vor prezenta sau vor vota altfel decât a decis partidul nu vor mai face parte din echipa PSD, a anunţat prim-videpreşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.