Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc în şedinţă, joi, şi au ca punct principal pe ordinea de zi înfiinţarea Comisiei speciale de anchetă privind activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Lucian Pahonţu.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţa că principalul punct de pe ordinea de zi a şedinţei va fi înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu.
“Am decis împreună cu domnul preşedinte Tăriceanu să convocăm Biroul permanent reunit pentru mâine (joi - n.r.), la ora 12,00, având ca punct principal pe ordinea de zi înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP, domnul Pahonţu, şi să vedem dacă a implicat instituţia în activităţi dincolo de sfera atribuţiilor legale”, a declarat Liviu Dragnea miercuri.
El a adăugat că nu ştie dacă la această comisie va fi invitată şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. “Nu ştiu ce va face comisia, comisia trebuie să se uite pe obiectivele stabilite pentru înfiinţarea ei”, a spus Dragnea, întrebat dacă va fi audiată la comisie şi şefa DNA.
Liviu Dragnea a declarat, la finalul lunii ianuarie, la Antena 3, că mai mulţi colegi din PSD l-au avertizat că şeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost "implicat mai mult decât era cazul" în Guvernul Tudose.
Dragnea a susţinut că Pahonţu i-ar fi transmis lui Paul Stănescu că el o să fie "executat", "undeva prin martie".
Liviu Dragnea a afirmat că se ajunsese la o stare de tensiune între Guvernul Mihai Tudose şi PSD şi chiar coaliţie, care nu putea duce la nimic bun. Dragnea a spus că, instituţional, orice premier trebuie să aibă contacte cu SRI, cu SIE şi cu SPP, însă şeful SPP, Lucian Pahonţu, a fost implicat mai mult decât era cazul în Guvern. "L-am văzut pe Mihai Tudose cum a evoluat după ce nu a mai fost prim ministru, chiar i-am mulţumit azi, a devenit acelaşi coleg deschis şi glumeţ. Poate tensiunea de acolo, poate influenţele. N-avem de unde să ştim acum, dar asta nu înseamnă că până la urmă nu vom află. Mai mulţi colegi mi-au spus că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât era cazul. Domnului Paul Stănescu i s-a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi dumnealui poate să fie şeful partidului. Poate că i s-a spus şi lui Grindeanu, lui Tudose, nu ştiu", a declarat liderul PSD.
El a lansat şi ulterior noi atacuri la adresa şefului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, spunând că acesta avea o practică foarte nocivă - îşi folosea angajaţii pentru a culege informaţii, apoi mergea la Parchete sau la instanţe şi transmitea anumite mesaje.
"Nu am încredere în şeful acestei instituii, domnul Pahonţu, pentru că ştiu că de foarte mulţi ani îşi depşeşte atribuţiile, de foarte mulţi ani foloseşte angajaţi ai acestei instituţii pentru a strânge informaţii. (...) Ce informaţii să culeagă acest om despre un ministru că să-l protejeze? Dimpotrivă, majoritatea miniştrilor cu care am vorbit în ultimul timp, şi nu numai în 2017, ajunseseră la o stare de glumă. Toţi ştiau că ofiţerii SPP trebuie să-i transmită lui Pahonţu unde au fost, ce au făcut. Mie nu mi se pare că poate fi luată ca o glumă. Este foarte grav. Este un viceprim-ministru care a spus-o cu subiect şi predicat. Este un caz în care un demnitar al statului român şi-a asumat. Dar la câţi s-o fi dus acest om? Ca să se implice în ce? Unde scrie în fişa postului că şeful SPP trebuie să se bage în chestiuni politice, în viaţa internă a partidelor, în influenţarea membrilor guvernului?", a declarat Liviu Dragnea, în 4 februarie, la România TV.
La răndul său, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a cerut ca SPP să fie trecut prin lege în subordinea Ministerului de Interne.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.