Secretarul general al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a afirmat că preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, a fost singurul care a reuşit să aibă o relaţie foarte bună cu toţi colegii săi şi a precizat că acesta poate rămâne în continuare preşedintele partidului şi în cazul în care va candida la alegerile prezidenţiale şi nu va câştiga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Paul Stănescu a fost întrebat, luni, ce va face partidul dacă preşedintele Marcel Ciolacu va cere susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale. 
”Vrem lucruri concrete. Aveţi răbdare, după CPN vom ieşi cu o decizie, cu un calendar. Cred că congresul, din discuţiile cu colegii mei şi în primul rând cu preşedintele partidului, cred că va fi în a doua parte a lunii august. Se scurtează timpul şi o să aflăm exact despre ce e vorba”, a răspuns Paul Stănescu. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai fost întrebat dacă este un risc pentru Marcel Ciolacu să piardă şefia partidului în cazul în care va candida la alegerile prezidenţiale şi nu le va câştiga. 
”Eu cred că nu, pentru că Marcel Ciolacu a fost poate singurul preşedinte de partid care a reuşit să aibă o relaţie foarte bună cu toţi colegii noştri de partid. Dacă mă întrebaţi pe mine eu spun că nu, nu e un pericol pentru Marcel Ciolacu. Sigur, ar putea să fie continuare... Sigur, în orice scenariu, eu cred că Marcel Ciolacu poate să rămână în continuare preşedintele partidului”, a afirmat Paul Stănescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.