Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a mulţumit, marţi seară, colegilor de partid care l-au sprijinit. ”Ştiu ei cine sunt”, a transmis Burduja, precizând că va prezenta în curând programul electoral. ”Vom continua să construim România Viitorului, care trebuie să fie în 3D: democratică, dezvoltată şi demnă”, a mai transmis liberalul.
”Astăzi, Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal a validat lista candidaţilor PNL Bucureşti pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Sunt onorat să deschid această listă la Camera Deputaţilor şi le mulţumesc colegilor mei liberali pentru toată încrederea şi tot sprijinul. Ştiu ei cine sunt. Împreună vom continua să construim România Viitorului, care trebuie să fie în 3D: democratică, dezvoltată şi demnă. În perioada următoare, vă vom prezenta programul de guvernare al PNL, inclusiv priorităţile pentru Bucureşti, echipa liberală şi rezultatele noastre”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Sebastian Burduja.
Liderul PNL Bucureşti afirmă că are ”deplină încredere în viitor”, pentru că are încredere în români, ”de aproape şi de departe de ţară”.
”Voi, cei mulţi, adesea prea tăcuţi. Voi, cei care vă doriţi o Românie pe bune, pe muncă şi pe merit. Voi, cei care vreţi să fiţi cu adevărat reprezentaţi de lideri autentici, care aleg să lupte pentru următoarele generaţii pentru a le lăsa moştenire o Românie mai bună”, a mai transmis liderul PNL Bucureşti.
Burduja susţine că, în continuare, pentru el înseamnă totul crezul lui Ionel Brătianu – ”Adevărata democraţie înseamnă cârmuirea poporului prin sine însuşi. Orice democraţie, îşi află, desigur, în fruntaşii săi o călăuză binefăcătoare, dar tot reazimul şi toată nădejdea nu poate s-o aibă decât în propria-i înţelepciune şi propria-i energie. Căutaţi şi îndemnul şi puterea de a înfăptui în voi, şi numai în voi înşivă.”
Sebastian Burduja, liderul PNL Bucureşti, va deschide lista la Camera Deputaţilor în Capitală, în timp ce Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei, va ocupa primul loc la Senat, au declarat, marţi, surse din conducerea PNL pentru News.ro.
Fostul premier Florin Cîţu, care viza un loc pe liste în Capitală, va candida pentru un post de senator la Galaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.