Copreşedinţii REPER, Dragoş Pîslaru şi Ramona Strugariu, anunţă joi încheierea negocierilor în Parlamentul European de la Strasbourg a primului Pachet legislativ pentru combaterea spălării banilor şi prevenirii finanţării terorismului. În ceea ce priveşte înfiinţarea Agenţiei europene pentru combaterea spălării banilor prevăzută în acest pachet legislativ, ţările candidate pentru găzduirea acesteia vor fi audiate la finalul lunii, REPER precizând că nu mai puţin de 9 state membre s-au înscris în cursă, România nefiind printre acestea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit REPER, ”Regulamentul prevede legislaţie europeană uniformă şi modalităţi de implementare şi pedepsire a spălării banilor în toate statele membre ale Uniunii Europene”. Pe lângă Regulament, pachetul negociat la nivel european conţine şi o directivă actualizată, precum şi înfiinţarea Agenţiei Europene pentru combaterea spălării de bani, subliniază formaţiunea.

”Spălarea banilor este una dintre cele mai sofisticate infracţiuni. Este un furt public care finanţează teroriştii, traficanţii de droguri sau de carne vie şi grupurile infracţionale organizate. Guvernele au tolerat spălarea banilor decenii întregi, în loc să finanţeze reforme şi investiţii. Acest nou pachet va alimenta cetăţenii cinstiţi cu transparenţă, justiţie şi echitate. Totuşi România a avut şansa egală cu celelalte state UE să candideze pentru găzduirea Agenţiei Europene pentru combaterea spălării banilor, dar ministrul finanţelor, Marcel Boloş, nici nu a trimis la Bruxelles cererea de candidatură. Acesta este un semn mare de întrebare cu privire la ochiul pe care politicienii noştri îl închid în faţa spălării de bani”, a declarat Dragoş Pîslaru, raportor Renew Europe al comisiei de economie a Parlamentului European pentru acest regulament.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

“Spălarea de bani înseamnă vieţi pierdute, sărăcie, oligarhie şi corupţie. Este timpul să îi punem capăt odată pentru totdeauna. Şi facem paşi concreţi în această direcţie prin prin noul pachet legislativ care creşte transparenţa în mediul public şi privat şi asigură accesul jurnaliştilor şi societăţii civile la registrele privind beneficiarii reali. Consolidăm astfel cadrul de cooperare transfrontalieră între Unităţile de Informaţii Financiare, asigurând în acelaşi timp monitorizarea bunurilor cu valoare mare, precum iahturile şi maşinile de lux. A fost cel mai complex şi mai tehnic pachet legislativ din mandat. Am promis la începutul acestei poveşti politice că voi contribui activ la adoptarea unei legislaţii europene curajoase, care să combată spălarea banilor, criminalitatea organizată, care să îi pedepsească pe cei care se folosesc de piaţa noastră unică pentru a evita sancţiunile internaţionale, care veghează la modul în care sunt cheltuiţi banii cetăţenilor. Am livrat”, a precizat şi Ramona Strugariu, raportoare Renew Europe a comisiei pentru drepturi şi libertăţi a Parlamentului European pentru regulamentul şi directiva pentru combaterea spălării banilor şi prevenirii finanţării terorismului.

În ceea ce priveşte înfiinţarea Agenţiei europene pentru combaterea spălării banilor prevăzută în acest pachet legislativ, ţările candidate pentru găzduirea acesteia vor fi audiate la finalul lunii. Nu mai puţin de 9 state membre s-au înscris în cursă, România nefiind printre acestea, subliniază formaţiunea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.