Renate Weber, fost membru ALDE şi Avocat al Poporului, a afirmat, miercuri, că nu există nicio legătură între decizia instituţiei de a contesta la CCR Codul Administrativ şi decizia ALDE de a părăsi guvernarea, ea afirmând că de când deţine funcţia nu a discutat cu nimeni din ALDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Eu mi-am dat demisia din ALDE înainte ca propunerea să plece de la ALDE către Parlamentul României şi chiar am fost întrebată atunci de către cineva din colegi: dar de ce înainte, dar dacă nu o să vă numească. Este o chestiune de decenţă minimală. Mi-am dat demisia atunci şi din momentul în care am preluat această funcţie, aveţi cuvântul meu de onoare, nu am mai discutat cu nimeni din ALDE", a spus Renate Weber, întrebată când anume a constatat excepţii de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte Codul Administrativ, dacă astfel de constatări au fost făcute înainte sau după ieşirea ALDE de la guvernare.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Avocatul Poporului a afirmat că a aflat din presă despre decizia politică a ALDE de a rupe coaliţia cu PSD.
 
"Poate dumneavoastră aţi ştiut mai multe. Dar, aşa cum mulţi aţi aflat de la televizor de ieşirea ALDE de la guvernare, aşa am aflat şi eu, şi de ieşirea de la guvernare şi de faptul că domnul Tăriceanu se retrage. A fost un moment în care am zis: eu nu mai înţeleg multe din viaţa politică, după aia am stat şi m-am gândit: trebuie să înţeleg multe din viaţa politică? Cred că trebuie să merg mai departe şi să fac ce am de făcut. Colegii mei sunt aici, de faţă, şi ştiu de când discutăm pe Codul Administrativ. A fost o chestiune pe care am pus-o pe agendă de la primul Consiliu Consultativ, Consiliul Consultativ e aşa, o reuniune pe care o avem cu adjuncţii, cu mine şi cu alţi colegi în funcţie de cum este cazul. Am tot solicitat, am tot discutat de Codul Administrativ, mi s-a promis la un moment dat de către un grup de oameni din zona academică că vom primi un material pe mai multe chestiuni care ţin de neconstituţionalitate. Nu l-am primit şi atunci am zis nici nu putem să întârziem chiar aşa de mult, haideţi să facem pe lucrurile pe care le considerăm majore şi care ţin mai ales de arhitectura instituţională din statul român", a adăugat Weber.
 
Aceasta a afirmat că este o coincidenţă între contestarea Codului Administrativ şi ieşirea ALDE de la guvernare.
 
"Le-am şi spus colegilor, staţi să vedeţi că lumea aşa va interpreta. Lumea e liberă să interpreteze cum doreşte, cum crede de cuviinţă, eu cred că noi am făcut ceea ce trebuia să facem", a spus Renate Weber. 
 
Ea a precizat că nu a mai "ţinut legătura cu colegii din ALDE", iar experienţa sa personală i-a arătat că preşedintele ALDE "nu i-a cerut niciodată nimic". 
 
"Este modalitatea dânsului de a lucra cu colegii de partid: lasă omul să facă ce are de făcut. Nu vreau să spun că aş fi primit vreun telefon de la alţii. Nu. Adică chiar nimeni în astea două luni de zile nu m-a deranjat cu absolut nimic", a spus Renate Weber.
 
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea OUG 57/2019 referitoare la Codul Administrativ, invocând că aceasta nu răspunde exigenţelor Constituţiei privind delegarea legislativă, contravine prevederilor constituţionale privind mandatul reprezentativ, răspunderea membrilor Guvernului şi controlul parlamentar al activităţii Guvernului şi contravine art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţă Guvernul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.