Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat duminică, despre contextul tesniunilor din coaliţie, că PNL nu rupe şi nu are de gând să rupă guvernarea, pentru că, în contxtul regional actual, cu conflictele din Orientul Mijlociu şi din Ucraina, nu îşi permit nici lliberalii şi nici cei de la PSD. ”Cred că e nevoie de o anumită remaniere, să fie puţin energizat Guvernul în perspectiva toamnei”, a anunţat Rareş Bogdan, el precizând că sunt nemulţumiţi de anumiţi miniştri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Fiecare partid se poziţionează pentru alegerile prezidenţiale. PNL nu rupe şi nu are de gând să rupă guvernarea. La ce se întâmplă în Orientul Mijlociu şi la modul în care evoluează conflictul din Ucraina, nu ne permitem nici noi nici dânşii să rupem această guvernare. Sunt multe lucruri care trebuie făcute în guvernare, e vorba de bani europeni care trebuie aduşi în continuare în economia românească, e vorba despre PNRR care are pe tranşa a treia nişte întârzieri şi ele trebuie corectate, e vorba de o negociere pe care trebuie să o facem cu Comisia Europeană, pentru ca să nu fim nevoiţi în niciun caz să coborâm plafonul la microîntreprinderi începând cu luna octombrie, noiembrie, e vorba de discuţiile pe deficit”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3.

Prim-vicepreşedintele PNL a recunoscut că sunt nemulţumiri privind activitatea unot miniştri din Executiv.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Sunt anumiţi miiştri de care noi avem anumite nemulţumiri şi în cazul nostru şi al PSD şi cred că ar trebui să venim cu anumite completări. Să fie puţin energizat Guvernul în perspectiva toamnei destul de dificile. Cred că e nevoie de o anumită remaniere. Remanierea e apanajul premierului. Noi, în schimb, fiind la guvernare, cu 46% din acest guvern, avem dreptul să venim cu opţiunile noastre şi să explicăm ceea ce credem noi că nu funcţionează”,, a explicat Rareş Bogdan.

El s-a declarat ”absolut convins că şi premierul va fi cât se poate de deschis şi va analiza aceste propuneri pe care le vor face şi în ceea ce priveşte anumite departamente sau zone conduse de social-democraţi şi anumite zone conduse de liberali”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.