Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, la Parlament, unde continuă negocierile cu PSD pe programul de guvernare, că toate măsurile de majorări salariale, pensii şi alocaţii, propuse de PSD, ajung la 26 de miliarde de lei, bani care nu există în acest moment, însă PNL e dispus să majoreze pensiile cu 10 sau 11%. PNL doreşte un nou minister, al Diasporei, a mai spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rareş Bogdan a afirmat, la Parlament, că negocierile dintre cele două partide sunt complicate, fiind vorba de diferenţele doctrinare şi ideologice dintre ele, precum şi a abordării chestiunilor economice şi sociale.

”Pe de o parte, sunt propuneri pe care le putem înţelege, de creşteri de pensii, alocaţii, de înfiinţări de ministere, sigur că noi nu am exclus niciodată şi nu am blocat creşterile de alocaţii, pensii, dar le facem în limita veniturilor bugetare existente şi prognozate. Nu putem să anunţăm acum, să fie un concurs de populism, cine cât la sută creşte pensiile şi salariile, şi alocaţiile pentru copii”, a afirmat europalramentarul PNL. 

Rareş Bogdan a mai spus că impactul bugetar al tuturor măsurilor propuse de PSD este undeva la 26 de miliarde.

”Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, noi am anunţat o majorare la pensii de 7%, care era indexarea din ianuarie, şi putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11 la sută, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat el. 

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că este interesantă şi propunerea privind înfiinţarea MInisterului Familiei, existând deja un model în Polonia şi a precizat că PNL doreşte un minister pentru Diaspora, pentru că avem 6 milioane de români în afara ţării şi ”MAE nu se ocupă şi nu asta e treaba lui, să se ocupe de aceste chestiuni”. 

Liderul PNL a mai spus că sunt discuţii legate de cota unică, la care PNL nu are cum să renunţe, în timp ce PSD a anunţat cota progresivă şi chestiuni legate de egalitarism . ”Taxarea marilor averi în Franţa a scos din ţară 1.720 de averi atunci când preşedintele Hollande a făcut acest lucru, şi i-a dus spre Olnada şi Belgia”, a explicar Rareş Bogdan, arătând că cel mai bogat francez a plecat din Franţa şi ţara a pierdut din urma acestei măsuri. 

Potrivit lui Rareş Bogdan, aceste chestiuni ţin de comunism, iar noi ne aflăm în capitalism. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.