Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre intrarea în Executiv, că dacă PNL, premierul Nicolae Ciucă, colegii din BPN, consideră că la momentul rotativei premierilor este nevoie de prezenţa sa, se va supune dorinţei partidului. El a mai spus că PNL va obţine trei sau patru poziţii la rotativa premierilor, în 2023, şi anume vicepremier, SGG, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor.
”Deocamdată suntem în 2022, îmi fac treaba, zic eu extrem de serios la PE. Nu îmi doresc să plec de la Parlamentul European, din contră, Mă simt foarte bine şi mă simt din ce în ce mai bine relaţional şi cred că la ora actuală, fără laudă, sunt unul dintre europarlamentarii români foarte activi şi foarte influenţi (..) Eu cred că astăzi asta e menirea mea”, a spus europarlamentarul, întrebat dacă ar renunţa la manndatul de la Bruxelles, pentru o poziţie în Guvern.
Rareş Bogdan a precizat că ”dacă PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, colegii din BPN, consideră că la momentul rotativei este nevoie de prezenţa sa, sau de modul său de a comunica sau de anumite abilităţi, talente ale sale în politica internă, se va supune dorinţei partidului, dar nu face parte din dorinţele sale”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Sunt două trei domenii unde m-aş pricepe, poziţiile sunt toate ocupate şi ar părea că vreau să înlocuiesc pe cineva”, a spus Rareş Bogdan despre ministerul pe care l-ar putea ocupa.
Europarlamentarul a menţionat că PNL va obţine trei sau patru poziţii la rotativa premierilor, în 2023, şi anume vicepremier, SGG, ministerul Trandporturilor, Ministerul Finanţelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.