Deputatul liberal Ovidiu Raeţchi îi solicită preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, retragerea din Parlament a proiectului de lege privind organizaţiile nonguvernamentale întrucât ar reprezenta ”un act mascat de cenzură” prin impunerea de obligaţii birocratice suplimentare şi interdicţia de a desfăşura ”activităţi de opoziţie” faţă de un partid politic.
„Modificarea legislativă pe care PSD o propune cu privire la asociaţii şi fundaţii este, în fapt, un act mascat de cenzură la adresa organizaţiilor non-guvernamentale. Problema mi-a fost adusă în atenţie de o serie de ONG-uri cu o activitate serioasă în domeniu şi trebuie remediată cât mai repede”, susţine Ovidiu Raeţchi.
În primul rând, Raeţchi reclamă faptul că proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Liviu Pleşoianu, impune poveri birocratice suplimentare şi prevede dizolvarea unui ONG în 30 de zile dacă nu respectă obligaţia de a raporta bianual, în Monitorul Oficial, sursele de venit şi cheltuielile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Modificarea legislativă pleacă de la premisa că ONG-urile trebuie să fie supravegheate şi controlate într-o măsură mai mare decât firmele, ca şi cum ar fi periculoase, iar singurul rezultat va fi îngreunarea activităţii acestora”, consideră Raeţchi.
O altă prevedere care îl nemulţumeşte pe Raeţchi este „obligaţia de a nu desfăşura activităţi politice de orice natură: activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales”, întrucât prevederea ar putea duce la abordări abuzive.
”Monitorizarea şi sancţionarea partidelor şi a oamenilor politici reprezintă o funcţie de bază a organizaţiilor non-guvernamentale şi aceasta nu trebuie sub nicio formă îngrădită. ONG-urile nu trebuie pedepsite pentru traumele partidului condus de Liviu Dragnea după protestele masive generate de OUG 13 şi de aceea, solicit retragerea iniţiativei legislative a PSD”, susţine deputatul PNL.
El aminteşte că state precum Rusia sau China impun restricţii ONG-urile deoarece pleacă de la premisa unui sector nonguvernamental ”conspiraţionist”. ”Sper că Liviu Dragnea nu vrea să pună România în rândul acestor state, continuând delirul anti-ONG al Gabrielei Firea de la şedinţa CGMB de zilele trecute”, a conchis Ovidiu Raeţchi.
Proiectul la care se referă Raeţchi a fost depus la Parlament, pe 21 martie, de către deputatul PSD Liviu Pleşoianu. Printre prevederile sale este condiţionarea acordării unui ONG a statutului de ”organizaţie de utilitate publică” de faptul că ”nu a desfăşurat în ultimii 2 ani şi nu desfăşoară nici în prezent activităţi politice de orice fel: activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales.”
De asemenea, proiectul introduce un algoritm al finanţării cu fonduri publice în funcţie de obiectul de activitate al organizaţiilor nonguvernamentale: 40% – Servicii Sociale (Asistenţă-Protecţie-Incluziune-Coeziune-Securitate-Dezvoltare-Economie Socială), Caritate şi Ajutor Umanitar, Sănătate, Sport; 30% – Educaţie; 10% – Ştiinţă, Cercetare, Inovaţie, Mediu şi Protecţia Animalelor, Protecţia Consumatorului; 10% – Valori naţionale şi ale minorităţilor naţionale –Tradiţii şi Patrimoniu Cultural; 10% – Diplomaţie şi Relaţii Internaţionale, Militar-Apărare-Cultul eroilor.
În plus, ONG-urile de utilitate publică trebuie să cear reînnoirea acestui statut la fiecare 5 ani. Proiectul stabileşte şi condiţiile în care acest statut poate fi pierdut de către un ONG.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.