Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, miercuri, că a depus o contestaţie privind hotărârea Comitetului Executiv Naţional (CExN) prin care s-a hotărât ca din fiecare judeţ să candideze doar o persoană pentru funcţii de conducere, anunţând că, dacă în cadrul Congresului nu se va discuta contestaţia lui, va merge mai departe în instanţă. El spune că 99% dintre membri nu ştiu de ce se organizează Congresul Extraordinar.
„Astăzi am depus o contestaţie. Am contestat hotărârea CEx care este şi nestatutară şi neconstituţională prin care s-a restricţionat şi ne-a fost interzisă candidatura membrilor de partid care vor să candideze (pentru funcţii de conducere – n.r.). Măcar acum un an de zile s-au folosit liste, unele tăiate, cu cei care nu trebuiau să ajungă vicepreşedinţi şi altele cu cei care trebuiau să ajungă vicepreşedinţi. Acum s-a întâmplat o chestiune mult mai gravă, şi anume faptul că membrii CEx, nu ştiu la îndemnul cui, au luat o hotărâre care nu este nici constituţională, nici statutară, prin care s-a hotărât ca din fiecare judeţ să candideze o persoană – un bărbat sau o femeie. N-am auzit în viaţa mea, în niciun loc din lumea asta, ca să se poată interzice un drept conferit prin Constituţie şi prin statutul partidului de a candida la orice funcţie, de a fi ales şi de a alege, decât această hotărâre a CEx”, a declarat Cătălin Rădulescu.
El susţine că în acest fel nu va putea niciun membru PSD să candideze pentru vreo funcţie de conducere şi se întreabă cine sunt cei recunoscuţi în PSD “ca oameni care s-au bătut şi se bat pentru partid”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Probabil că în felul ăsta nici Bănicioiu nu va putea să candideze, nici Codrin Ştefănescu, nici doamna Andronescu, nici Şerban Nicolae, nici Teodorovici, şi atunci sunt foarte curios care sunt membrii importanţi care sunt recunoscuţi de partidul nostru ca oameni care s-au bătut şi se bat pentru partid care vor candida la funcţia de vicepreşedinte. După părerea mea, este o farsă, aceste alegeri reprezintă o farsă, pentru că sunt nişte numiri în funcţie, şi nu sunt de fapt alegeri, ceea ce în PSD nu s-a întâmplat în ultimii 27 de ani, o farsă mai mare ca asta”, a continuat deputatul.
Acesta spune că le recomandă unor colegi de-ai săi să mai citească Statutul PSD.
„Conform Statutului, pe care chiar îl recomand ca unii să îl mai citească din când în când, trebuie discutată în Congres (contestaţia – n.r.), pentru că, repet, nu se pot stabili niste reguli în Congres, să schimbi Statutul şi în acelaşi timp să faci şi alegeri, pentru că shimbarea unui statut sau a unor articole din statut trebuie contestate, dezbătute”, explică Rădulescu.
De asemenea, el spune că l-a susţinut şi îl susţine pe Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte, dar nu este de acord cu această decizie, care îi aminteşte de „anii 1950, de pe vremea epurărilor comuniste”.
„L-am susţinut şi îl susţin în continuare pe preşedintele partidului, dar nu pot în viaţa mea să accept o hotărâre a CEx care îmi aminteşte de anii 1950, de pe vremea epurărilor comuniste, când, dacă nu erau doriţi anumiţi oponenţi care erau mai vocali în partid, se stabileau nişte regulamente. Regulamentul nu poate fi nici peste Constituţie, nici peste lege”, a adăugat Cătălin Rădulescu.
Acesta a spus că şi-a dorit ca partidul să devină “mai modern, mai suplu, mai democratic”, dar sunt unele persoane care “fac tam-tam pentru nişte funcţii”.
“Şi eu mi-aş fi dorit ca partidul să devină mai modern, mai suplu, mai democratic decât este, şi european, ca fiecare om să aibă o şansă în partidul ăsta, să poată candida. Cineva a spus că sunt nişte persoane care neapărat fac tam-tam pentru nişte funcţii. Toate funcţiile sunt importante, de la preşedinte în jos, orice funcţie este importantă, şi dacă în partidul ăsta îşi doreşte să candideze şi e hotărârea Congresului să îl aleagă sau nu. Eu cred că dacă se lăsau libere aceste alegeri (…) şi ieşea cine ieşea, prin vot normal, liber, nimeni nu era supărat”, mai adaugă el.
Întrebat dacă i-a spus şi lui Liviu Dragnea aceste lucruri, deputatul a afirmat: “Nu. Eu nu fac parte din CEx, că am fost scos. Nu mai vreau să transmit nimănui personal, o fac public, că e cel mai bine aşa, noi trebuie să fim transparenţi”.
De asemenea, el a spus că 99% dintre membrii PSD nu ştiu de ce se organizaează Congresul şi că, dacă nu se va discuta contestaţia sa în Congres, va merge în instanţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.