Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, anunţă că în viitorul program de guvernare propus de social-democraţi din luna mai a acestui an se regăsesc două proiecte care vizează sprijinirea financiară a producătorilor de materiale de construcţii şi a firmelor din sectorul de procesare a alimentelor. Scopul celor două proiecte este acela de a duce la scăderea inflaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În grupul de lucru din cadrul Partidului Social Democrat, care se ocupă de programul de guvernare care va fi votat de Parlament probabil începând cu luna mai, există în acest moment două proiecte, două programe care sunt deja dezvoltate şi care probabil că vor intra în consultare publică. Unul se referă la o schemă de ajutor, de sprijinire a producătorilor de materiale de construcţii. De ce? Pentru că vrem să mergem direcţionat foarte clar către zonele care au un potenţial foarte mare de reechilibrare a balanţei comerciale, care are impact pe toţi indicatorii macroeconomici din România. A doua schemă este cea referitoare la procesarea alimentelor, la procesarea produselor agricole, pentru a adăuga valoare în România şi pentru a reuşi să fie o luptă directă cu inflaţia, mai ales în zona produselor alimentare”, a declarat, senatorul Radu Oprea, vineri, la Ploieşti, unde a participat la vizita făcută de ministrul Economiei, Florin Spătaru. 
Oprea a menţionat că cele două proiecte au ca scop scăderea inflaţiei. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Schema cea mai simplă este: mai multă producţie în România, ofertă mai mare, scăderea preţurilor şi de aici va fi una dintre schemele şi dintre proiectele pe care le veţi regăsi în programul de guvernare şi cu certitudine vor fi implementate foarte rapid”, a adăugat oficialul PSD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.