PSD, prin vocea purtătorului de cuvânt Radu Ştefan Oprea, i-a răspuns, joi, liberalului Ionuţ Stroe, care îl criticase pe ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru moduş în care a gestionat valul 5 al pandemiei. ”Dacă domnul Ionuţ Stroe nu cunoaşte măsurile luate până acum de ministrul Sănătăţii pentru prevenirea spitalizărilor şi deceselor COVID asta înseamnă că ori este preocupat mai mult de noile tendinţe în materie de vestimentaţie sportivă, fie pur şi simplu nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă”, a transmis social-democratul pe Facebook, precizând că acesta ”vorbeşte de funie în casa spânzuratului, ţinând cont de modul în care PNL a gestionat valul 4 al pandemiei.
”Domnul Stroe (PNL) este cel mai bun epidemiolog dintre sportivii în şort. Doar aşa se explică criticile total nefondate lansate de purtătorul de cuvânt al PNL în încercarea de a acoperi scandalul facturilor la energie care se află în răspunderea directă a ministrului PNL, Virgil Popescu. Strategia domnului Stroe este, însă, una extrem de proastă pentru că exact azi a fost aprobată înfiinţarea centrelor de evaluare COVID. Cum să acuzi pe cineva că nu face nimic, exact în ziua în care se face ceva foarte concret!?”, a scris în mesaj senatorul Radu Ştefan Oprea, purtător de cuvânt al PSD, ca replică la afirmaţiile lui Ionuţ Stroe.
El mai afirmă că, ”dacă domnul Ionuţ Stroe nu cunoaşte măsurile luate până acum de ministrul Sănătăţii pentru prevenirea spitalizărilor şi deceselor COVID asta înseamnă că ori este preocupat mai mult de noile tendinţe în materie de vestimentaţie sportivă, fie pur şi simplu nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă”.
”Toată lumea ştie că ministrul Rafila a făcut deja în câteva săptămâni, lucruri importante pe care predecesorii săi nu le-au făcut în cei doi ani de la declanşarea pandemiei. Pe lângă înfiinţarea centrelor de evaluare, a fost crescută capacitatea de testare prin implicarea medicilor de familie şi a farmaciilor în activitatea de testare COVID, precum şi aprobarea medicamentelor antivirale pentru tratarea COVID-19 în formele sale incipiente”, a precizat Radu Ştefan Oprea.
Social-democratul arată că, ”în ce priveşte măsurile de relaxare introduse la finalul anului trecut, domnul Stroe vorbeşte de funie în casa spânzuratului”.
”Spre deosebire de relaxările decise pe creşterea valului 4 doar pentru ca PNL să-şi poată face congres, ministrul Rafila a luat decizii de relaxare doar atunci când numărul cazurilor era în descreştere”, a mai spus Oprea.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe l-a criticat, joi, într-un mesaj pe Facebook, pe ministrul Sănătăţii de la PSD, Alexandru Rafila, el întrebându-se ”cât de real mai este interesul Ministerului Sănătăţii pentru pandemie câtă vreme, înainte de sărbători, opţiunea din partea ministrului a fost să venim cu alte relaxări, ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla, iar acum doar tace şi doar face unele informări”.
Liberalul aminteşte că PNL a impus certificatul verde la restaurante, mall-uri, la intrarea în instituţii, din acelaşi raţionament, protejarea sănătăţii oamenilor, iar aceste prevederi şi-au dovedit eficienţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.