Liderii PSD Iaşi critică lipsa de reacţie a primarilor din Iaşi şi Paşcani, dar şi a şefului Consiliului Judeţean Iaşi, cu toţii membri PNL, în cazul deszăpezirii drumurilor, social-democraţii susţinând că edilii cunoşteau din timp prognozele meteo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit şefilor PSD Iaşi, a fost haos pe şosele şi pe trotuare, în municipiile Iaşi şi Paşcani şi pe aproape toate drumurile judeţene, dar primarii Mihai Chirica şi Marius Pintilie şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi ”s-au pitit, la căldură, în propriile birouri”. 
 
Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, prefect de Iaşi, a afirmat, marţi, într-un comunicat de presă, că numărul utilajelor a fost insuficient, astfel că în municipiul Iaşi ”un drum de jumătate de oră a fost parcurs în câteva ore”.
 
”Iaşiul a fost îngropat în zăpadă. Alături de reprezentanţii ISU am făcut o noapte albă la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă tocmai pentru a coordona eficient activitatea pe care ar fi trebuit să o facă pentru ieşeni Mihai Chirica, Marius Pintilie şi Costel Alexe. Mi-ar fi plăcut să îi am ca parteneri în acest demers. Din păcate, au preferat pe tot parcursul zilei de ieri căldura propriilor birouri de unde s-au îngrijit să le comunice ieşenilor tot felul de lucruri care nu aveau legătură cu deszăpezirea drumurilor şi trotuarelor. Mai mult, deşi prognozele meteo de acum câteva zile arătau clar ce va urma în această săptămână, Costel Alexe, Marius Pintilie şi Mihai Chirica s-au preocupat recent doar de întocmirea, distribuirea şi monitorizarea unei broşuri electorale care a fost transmisă prin poştă ieşenilor”, a declarat Bogdan Cojocaru, preşedintele filialei judeţene PSD Iaşi.
 
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Mediului Bogdan Balanişcu, şeful filialei municipale PSD Iaşi, a susţinut că în timp ce edilul Mihai Chirica a fost luat prin surprindere de înrăutăţirea vremii, ieşenii au avut de îndurat un trafic de coşmar.
 
”Valul de aer polar a ajuns mai întâi la Primărie, îngheţând autorităţile. Chirica ar fi trebuit să aibă grijă ca străzile din Iaşi să fie într-o stare bună la primele ore ale dimineţii, nu să-i abandoneze pe oameni în maşini”, a declarat Bogdan Balanişcu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.