PSD a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Buzău, obţinând peste 65% din voturi atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, potrivit rezultatelor parţiale oferite de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), după numărarea a aproape 75% din voturile valabil exprimate. PNL se află pe locul al doilea la mare distanţă, obţinând doar peste 11%.
Potrivit BEJ, după numărarea voturilor din 320 de secţii de votare din totalul de 427, la Camera Deputaţilor PSD a obţinut 65,46% din sufragii, PNL - 11,73%, PMP - 6,76%, USR - 4,64% şi ALDE - 4,19%.
La Senat, PSD câştigă alegerile cu 65,46%, urmat de PNL cu 11,68%, PMP - 7,30%, USR - 4,66% şi ALDE - 4,42%.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În aceste condiţii, PSD va avea şapte parlamentari de la Buzău. Astfel, mandate de deputat ar urma să obţină Marcel Ciolacu, lider al PSD Buzău, Sorin Lazăr, fost subsecretar de stat în ANRP, Ionela Dobrică, lider al TSD Buzău, Sebastian Radu, consilier al primarului şi fost viceprimar al Buzăului, şi medicul veterinar Dănuţ Păle. Mandate de senatori ar urma să obţină Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD Buzău, şi Liliana Sbîrnea.
PNL ar urma să aibă două mandate de parlamentar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.