Primarul PMP de la Gorban şi edilul USR de la Mirceşti vor candida pe listele PSD, au anunţat duminică social-democraţii ieşeni, surse politice precizând pentru News.ro că PSD se află în negocieri şi cu alţi primari din judeţul Iaşi.
Liderul filialei judeţene PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a precizat duminică, într-un comunicat de presă, că primarul de la Gorban, Silviu Isari, membru PMP, şi edilul comunei Mirceşti, Leon Bălteanu, ales pe listele USR, vor candida pe listele PSD la alegerile viitoare.
De asemenea, PSD a renunţat să mai susţină candidaturile actualilor edili social-democraţi ai comunelor Răducăneni şi Ruginoasa, propunând doi tineri în localităţile respective.
”Suntem pregătiţi pentru toate rundele electorale. Am încredere că facem cele mai bune alegeri. Vom propune candidaţi care întrunesc majoritatea aprecierilor comunităţilor locale”, a afirmat şeful social-democraţilor ieşeni, Bogdan Cojocaru.
Surse politice au precizat pentru News.ro că PSD Iaşi se află în negocieri şi cu alţi edili din judeţul Iaşi. PSD Iaşi are în judeţul Iaşi 41 de primari în cele 98 de localităţi.
Pe de altă parte, filiala municipală PSD Iaşi a anunţat tot duminică primirea în partid a 80 de noi membri.
”Ne consolidăm echipa, uşile noastre fiind în permanent deschise. Suntem o forţă politică şi administrativă în care oamenii îşi pun bazele pentru a realiza schimbările pe care cei aflaţi astăzi la conducere nu au fost capabili să le facă”, a declarat Bogdan Balanişcu, liderul filialei municipale PSD Iaşi, secretar de stat în Ministerul Mediului.
În ultima săptămână, deputatul PSD Iaşi, Marius Ostaficiuc, dar şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, au anunţat că părăsesc partidul. Ostaficiuc s-a înscris deja în AUR, iar Ciuhodaru o va face în perioada următoare, el apărând deja la o acţiune politică alături de liderul AUR George Simion.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.