Trei dintre partidele româneşti care se autointitulează a fi naţionaliste – Partidul România Unită (PRU), Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Noua Dreaptă (PND) – au anunţat duminică formarea unei alianţe politice intitulată BINE - Blocul Identităţii Naţionale în Europa. Decizia a fost anunţată de Bogdan Diaconu, care a spus că alianţa nu va colabora cu Victor Ponta sau cu Daniel Constantin.
Anunţul formării noii alianţe politice a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PRU din Bucureşti de către conducerile celor trei partide – PRU, PRM şi PND.
Pe un hol plin de fum de ţigară, situat la etajul 1 al clădirii în care funcţionează sediul PRU, formarea alianţei BINE a fost anunţată prin discursuri din care nu au lipsit sloganurile pompoase, promisiunile de transformare a clasei politice şi agramatismele.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preşedintele fondator al PRU, Bogdan Diaconu, a ţinut să puncteze, încă de la început, că BINE a fost constituită pe 25 martie, de Buna Vestire.
”A fost cea mai bună veste care putea să vină pentru naţionaliştii din România. După 27 de ani de fărămiţare, de dezbinare pe partea naţionalistă a eşichierului politic, iată că astăzi cele trei partide reprezentantive pentru naţionalismul din România şi-au dat mâna şi sunt hotărâte să facă bine România”, a anunţat Diaconu.
Bogdan Diaconu a precizat că alianţa va fi condusă de trei co-preşedinţi: el, Adrian Popescu (PRM) şi Tudor Ionescu (PND).
Prezentat de Bogdan Diaconu drept preşedinte al PRM, Adrian Popescu a explicat că ideea formării alianţei a apărut după ce a văzut la televizor o româncă din Spania care era nemulţumită de compoziţia Parlamentului de la Bucureşti după alegeri.
”Am constituit această alianţă politică tocmai pentru a demonstra românilor care nu au ieşit din casă că din acest moment au cu cine să voteze, atât cei care au votat, cât şi cei care n-a (sic!) votat pentru că, dacă ne uităm bine şi studiem votul atât la locale, cât şi la generale, de fapt din casă au ieşit 40% - 45% - 50%. Deci cei care au luat 40%, 30% din voturile electoratului, de fapt e o aritmetică simplă 40 din 40 înseamnă că ei conduc ţara cu un procent de 16 - 17 – 18 la sută”, a încercat să explice Popescu.
”Această alianţă este o alianţă care nu va fi, ca să evităm, adică să răspundem anticipat întrebării dumneavoastră, cum va fi: pro-NATO, pro-Rusia, pro-America, pro… ce zice lumea. Nu, această alianţă va fi pro-România (…) Singura chestie care trebuie să ne unească pe noi românii este dragostea de ţară”, a mai completat el.
Celălalt co-preşedinte al alianţei, Tudor Ionescu, a explicat de ce au ales lansarea acestei alianţe cu trei ani înainte de alegeri: pentru că atacurile duşmanilor le vor face BINE.
”Am învăţat cu toţii în 2016 o lecţie importantă: că fără unitate nu putem obţine rezultate. Am format această alianţă politică acum, cu trei ani înainte de alegeri, pentru că suntem oneşti, pentru că am vrut să dăm ocazia prietenilor să ne vadă la muncă, dăm ocazia şi adversarilor să ne atace şi atacurile lor sunt convins că ne vor face mai puternici. Ne vor face BINE”, a spus Ionescu. El a spus că alianţa nou formată îşi propune obţinerea unui scor de cel puţin 9% la alegerile parlamentare din 2020, încheindu-şi anunţarea obiectivului electoral cu un ”aşa să ne ajute Dumnezeu”.
Popescu a anunţat şi prima personalitate care se va alătura alianţei: Gigi Becali.
”Am permisiunea domnului Gigi Becali, cu care am discutat acum două zile, să vă comunic că şi dânsul va accesa (sic!) la această alianţă pentru că este un bun român şi pentru că a înţeles că este momentul toţi care cred şi simt româneşte şi cred în viitorul României să ni se alăture”, a spus Adrian Popescu.
Întrebat dacă şi Victor Ponta se va alătura proiectului naţionalist, Bogdan Diaconu a negat acest lucru şi a spus că l-a asigurat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că nu va colabora nici cu fostul premier, nici cu Daniel Constantin.
”Nu există niciun proiect comun între PRU sau Bogdan Diaconu şi fostul prim-ministru Victor Ponta şi nu vom mai permite nimănui să folosească naţionalismul românesc pentru a-şi duce bătăliile de putere din PSD sau din altă parte (…) Cu Liviu Dragnea am discutat fiind în trecere pe la Parlament, am avut o întâlnire. Am discutat şi l-am asigurat că nu există niciun fel de colaborare între PRU şi Bogdan Diaconu şi Victor Ponta sau Daniel Constantin”, a spus Bogdan Diaconu.
Sloganul noii alianţe politice va fi ”Facem BINE România”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...