Proiectul de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35 a fost adoptat, marţi, cu 195 de voturi pentru, 4 voturi contra, o abţinere, unul nu votează, în procedură de urgenţă, la solicitarea Guvernului. Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, astfel că oroiectul merge la Senat, for decizional în acest caz.
UPDATE - Plenul Camerei Deputaţilor s-a reunit marţi după-amiază pentru a adoptat proiectul de lege al Guvernului. S-au înregistrat 195 de voturi pentru, 4 voturi contra, o abţinere şi un deputat nu şi-a exprimat votul.
Comisia de apărare a analizat proiectul de lege în procedură de urgenţă şi a elaborat un raport de admitere. Consiliul Legislativ şi CSAT au avizat favorabil proiectul de lege.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Proiectul de lege pentru realizarea capabilităţii operaţionale de apărare aeriană prevăzută în Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Fireign Military Sales a fost adoptat de Executiv şi a fost transmis Parlamentului săptămâna trecută.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a reunit pentru a transmite la comisii proiectul de lege, acestea având termen pentru elaborarea raportului până la ora 16.30, când începe dezbaterea în plen.
Guvernul a solicitat procedură de urgenţă în cazul acestui proiect.
Guvernul a trimis săptămâna trecută, la Parlament, un proiect de lege prin care Executivul să atribuie Guvernului SUA contractele de tip 'Letter of Offer and Acceptance' pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, de motoare, muniţii, suport logistic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului.
”De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială”, a completat Mihai Constantin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.