USR-PLUS a depus o iniţiativă legislativă de eliminare a indemnizaţiilor pentru membrii Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP). Instituţia reuneşte numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul de ordine publică şi sunt remuneraţi de două ori pentru aceeaşi muncă.
ATOP are un rol pur consultativ, iar sarcina membrilor este deja realizată de alte instituţii, precum: Consiliului Judeţean, Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Locale, Jandarmeriei Române şi ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
USR-PLUS şi-a propus să corecteze paralelismul legislativ şi să oprească risipa din bani publici. În consecinţă, deputaţii USR-PLUS Pollyanna Hangan, Cristina Rizea şi Denisa Neagu au depus, marţi, o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel încât ATOP să-şi desfăşoare activitatea fără remunerarea membrilor ce o constituie, arată Alianţa, într-un comunicat de presă.
„Timp de prea mulţi ani au fost permise sinecuri prin care erau fidelizaţi oameni apropiaţi de diverşi politicieni, problema cea mai mare fiind aceea că banii folosiţi sunt bani publici, ai tuturor. USR PLUS şi-a propus o reformă a celor peste 1300 de agenţii, instituţii sau autorităţi care folosesc bani publici şi a căror activitate nu a urmat vreodată criterii de eficienţă sau performanţă. Autorităţile Teritoriale pentru Ordine Publică sunt doar un exemplu. Majoritatea celor care fac parte din ATOP la nivel judeţean/municipal au deja în atribuţiile de serviciu colaborarea inter-instituţională, informarea publicului despre activitatea lor, despre fenomenele antisociale desfăşurate pe raza administrativ teritorială şi despre măsurile luate şi sunt deja remuneraţi, astfel că nu îşi are sens dubla indemnizaţie pentru aceeaşi activitate”, a afirmat deputata USR-PLUS Denisa Neagu, iniţiatoarea proiectului.
În prezent, cheltuielile necesare pentru desfăşurarea activităţii Autorităţii teritoriale de ordine publică se suportă din bugetul municipiului Bucureşti, respectiv din cel al judeţului, iar activitatea membrilor este remunerată. O remuneraţie suplimentară prin simpla apartenenţă la acest organism este profund injustă.
„Raţiunea legiuitorului a fost de a crea un organism consultativ care să contribuie la creşterea gradului de securitate în comunităţile locale, nu de a institui o dublă remunerare a membrilor ce compun ATOP şi care beneficiază deja de venituri în virtutea funcţiilor pe care le deţin. În acest sens, iniţiativa vine să rezolve această problemă prin eliminarea indemnizaţiei de şedinţă a membrilor ATOP, oprind astfel cheltuirea iresponsabilă a banului public”, subliniază deputata USR-PLUS Pollyanna Hangan, iniţiatoarea proiectului.
În urma informaţiilor primite de la 33 de Autorităţi teritoriale pentru Ordine Publică, din totalul de 42, acestea au cheltuit în anul 2020 10,175,570.00 lei, dintre care aproape 10,000,000.00 leinumai pentru acoperirea indemnizaţiilor de şedinţă.
Mai mult, există discrepanţe foarte mari între aceste autorităţi, spre exemplu ATOP Ialomiţa a cheltuit 13,399.00 RON (pentru o singură şedinţă desfăşurată în 2020), în timp ce ATOP Caraş-Severin a cheltuit 776,264.00 lei.
„Ne-am angajat să oprim risipa banilor publici şi asta facem! Este inadmisibil ca membri unui organism cu rol consultativ, să fie dublu remuneraţi pentru aceeaşi muncă: odată pentru că au rol în instituţiile pe care le reprezintă şi a doua oară pentru că sunt membri ATOP”, a precizat deputata USR PLUS Cristina Rizea, iniţiatoarea proiectului.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.