Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a semnat iniţiativa cetăţenească a USR "Fără penali în funcţii publice", care vrea revizuirea Constituţiei în acest sens, după ce în luna mai a cerut amendarea voluntarilor care adunau semnături.
Potrivit unui clip video postat pe contul de Facebook al unui voluntar care strânge semnături, Nicolae Robu a semnat iniţiativa luni seară. Timiş se află printre judeţele care au depăşit pragul minim de 20 de mii de semnături.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe data de 22 mai, senatorul USR Nicu Fălcoi a relatat un incident în care primarul Timişoarei a cerut amendarea lui şi a voluntarilor care adunau semnături, pe motiv că a fost întrebat dacă nu semnează şi el iniţiativa "Fără penali în funcţii publice".
"Duminică seara, a avut un loc un incident la Timişoara, în timp ce strângeam semnături alături de alţi voluntari pentru această campanie cetăţenească. Am îndrăznit să mă îndrept şi către primarul Timişoarei, care era într-o plimbare de seară, şi să-i cer să semneze şi el tabelul nostru. Din păcate, domnul Robu, în oraşul Revoluţiei, nu numai că a refuzat să semneze, ba chiar şi-a asmuţit, la propriu, agenţii Poliţiei Locale, care îl însoţeau, pentru că nu se plimbă prin oraş fără gardă de corp, asupra noastră, spunându-le să ne legitimeze, să ne întocmească procese-verbale de contravenţie. Discuţia dintre noi este publică. Eram în spaţiul public, nu aveam niciun alt însemn decât tricourile de pe noi. Eram cu o foaie în mână şi discutam cu cetăţenii", a spus ATUNCI Nicu Fălcoi.
Pe 15 iunie, Nicolae Robu s-a prezentat la sediul DNA Timişoara pentru a fi audiat într-un dosar privind anveloparea a 65 de blocuri în cadrul unui proiect în valoare de 10 milioane de euro, bani din fonduri europene. Acesta a anunţat ulterior că are calitate de martor în dosar.
Contractul a fost semnat de Primăria Timişoara în 2013 cu firma Proiect C&A SRL, deţinută de Cristian Palade. Ulterior, acesta a reclamat că trebuie să execute lucrări în valoare mult mai mare, în baza unui contract generic de 15.000 de euro şi a refuzat să mai semneze devize, contractul cu Primăria Timişoara fiindu-i reziliat. Proiectele au fost depuse apoi de Primăria Timişoara la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, fiind obţinute fonduri europene de zece milioane de euro pentru reabilitarea termică a celor 65 de blocuri. Între Primărie şi Cristian Palade a fost şi un proces, după ce acesta din urmă a dat în judecată autoritatea locală.
Campania USR “Fără penali în funcţii publice” a adunat până în prezent 450.000 de semnături, din totalul de 500.000 necesare pentru revizuirea Constituţiei în acest sens, a anunţat preşedintele Uniunii, Dan Barna. Acesta a spus că, în următoarele două săptămâni, o caravană formată din parlamentari USR va pleca prin ţară pentru a aduna semnături din judeţele unde nu s-a atins pragul minim de 20.000 de semnături.
Obiectivul USR este ca până la finalul anului 2018 să înainteze Parlamentului un proiect de revizuire a Constituţiei prin care să se interzică persoanelor condamnate penal la pedeapsa închisorii să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, dacă au săvârşit infracţiuni în mod intenţionat.
Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele tării, iar USR s-a angajat să sprijine acest demers prin intermediul filialelor sale teritoriale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.