Prima Declaraţie Naţională a Tinerilor privind Schimbările Climatice a fost lansată vineri, la Palatul Victoria, în cadrul Conferinţei LCOY România 2024 (Local Conference of Youth), organizată de Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate şi Consiliul Tineretului din România, cu sprijinul Cancelariei Prim-Ministrului şi UNICEF.
Potrivit Executivului, acest document, rezultat al eforturilor a 200 de tineri, oferă o perspectivă inovatoare asupra modului în care România poate contribui la eforturile globale de combatere a crizei climatice şi la creşterea implicării tinerilor în acest proces.
”Declaraţia, care va contribui la Declaraţia Globală a Tinerilor ce urmează să fie prezentată liderilor internaţionali la reuniunea COP29, ce va avea loc în noiembrie, la Baku, reprezintă o perspectivă clară şi inovatoare asupra modului în care tinerii români pot avea un aport în ceea ce priveşte combaterea crizei climatice. Iniţiativa vine ca un răspuns la nevoia urgentă de a implica generaţiile tinere în formularea de soluţii durabile şi politici de atenuare şi adaptare la schimbările climatice”, arată Guvernul într-un comunicat oficial.
Temele centrale abordate includ educaţia climatică, protecţia biodiversităţii, limitarea schimbărilor climatice şi promovarea inovaţiei verzi.
Pe lângă analiza problemelor, tinerii propun o serie de soluţii concrete:
1. Educaţie şi conştientizare: Crearea unor programe educaţionale interactive pentru profesori şi elevi, dezvoltarea infrastructurii educaţionale şi organizarea de campanii naţionale care să implice activ tinerii în acţiuni climatice.
2. Protecţia biodiversităţii: Implementarea unor măsuri stricte pentru protejarea speciilor vulnerabile şi a ecosistemelor, în conformitate cu angajamentele internaţionale.
3. Inovaţie şi cercetare: Investiţii suplimentare în energie regenerabilă şi susţinerea cercetării prin parteneriate public-private, promovând totodată economia circulară şi reducerea poluării.
4. Politici climatice: Tinerii cer adoptarea unei legi naţionale a climei şi constituirea unui Consiliu Consultativ al Tinerilor privind Schimbările Climatice, pentru a asigura colaborarea dintre autorităţi şi tineret în formularea politicilor de mediu.
”Guvernul României este angajat în efortul de a reduce efectul schimbărilor climatice. Educaţia şi formarea tinerilor în sensul protejării mediului, implicarea lor în acţiuni climatice, alături de proiectele inovative pentru creşterea competitivităţii şi tranziţiei juste către o economie verde sunt soluţii benefice pe termen mediu şi lung. Declaraţia lansată astăzi este un document cheie de care politicile naţionale şi globale trebuie să ţină cont în lupta pentru conservarea mediului”, a declarat Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului.
”Preocupările legate de soarta mediului şi a planetei sunt priorităţi în agenda copiilor şi tinerilor din România. Salut lansarea acestei declaraţii, care arată cât se poate de clar ce cred copiii şi tinerii despre schimbările climatice, cum îi afectează şi, mai ales, cum văd ei soluţiile”, a declarat Mihaela Frăsineanu, Consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului.
„Criza climatică prin care trecem în prezent este o criză a drepturilor copilului, deoarece aceste drepturi, care sunt indivizibile, aşa cum prevede Convenţia ONU adoptată în 1989, nu pot fi apărate fără protejarea copiilor împotriva schimbărilor climatice. Salut declaraţia lansată astăzi şi mulţumesc partenerilor guvernamentali şi societăţii civile pentru sprijinul acordat”, a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.
„Subliniem necesitatea actualizării cadrului legislativ astfel încât să coopteze şi contribuţiile tinerilor, precum şi constituirea unui Consiliu Consultativ al Tinerilor privind Schimbările Climatice (CCTSC). Acest consiliu ar facilita colaborarea între copii, tineri şi autorităţi, asigurând implicarea activă a sectorului de tineret în procesul de elaborare şi consultare a politicilor de mediu. Prin acest demers, tinerii vor putea contribui cu perspective şi soluţii relevante, reflectând nevoile şi priorităţile generaţiei lor”, a declarat la rândul său Elena Miron, Co-iniţiator LCOY România şi Co-fondator Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.