Preşedintele PPE, Manfred Weber, a declarat marţi, la Bucureşti, în conferinţa de presă comună cu preşedintele PNL Nicolae Ciucă, că România trebuie să pună oameni competenţi în Parlamentul European. ”România va decide pe 9 iunie dacă veţi avea o echipă puternică în Bruxelles au îşi va irosi voturile pe extremişti”, a completat Weber.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Confirm că mă simt acasă aici, la Bucureşti. Bucureşti va fi capitala politică a Europei. PPE e acum cea mai mare forţă din Parlamentul European, avem peste jumătate din membrii Consiliului, deci liderii europei sunt membri ai PPE şi avem cel mai mare număr de aleşi locali din Europa”, a spus Manfred Weber.

El a continuat: ”În Bucureşti vom da o idee despre ce vom oferi cetăţenilor Europei şi vom nominaliza candidatul nostru pentru preşedinţia Comisiei Europene şi acela va fi Ursula von der Leyen”. Manfred Weber a mai arătat că ”unul dintre principalele motive pentru care au ales România pentru a organiza congresul PPE este pentru că aici PPE are doi lideri extrem de importanti, Nicolae Ciucă şi Klaus Iohannis”.

Manfred Weber a precizat că ”în momentul în care Nicolae Ciucă a fost premier creşterea economică a fost impresionantă”.

Weber a mai spus că al doilea motiv pentru care au ales să vină la Bucureşti este pentru că PPE se defineşte un partid de centru dreapta şi al ţărilor est-europene.

”Al treilea motiv este că România este aproape de Ucraina. Suntem partidul care sprijină Ucraina atât cât putem şi urmărim şi situaţia din Moldova”, a completat Weber.

Preşedintele PPE a spus că ”pentru alegerile pentru Parlamentul European, PNL are o listă impresionantă de candidaţi”, el menţionându-l pe Rareş Bogdan, liderul eurodeputaţilor PNL şi Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al PPE.

”Vreau să subliniez că România trebuie să pună oameni competenţi în Parlamentul European. România va decide pe 9 iunie dacă veţi avea o echipă puternică în Bruxelles au îşi va irosi voturile pe extremişti. Îndemnul nostru este să trimiteţi oameni competenţi în Parlamentul European”, a mai declarat Weber.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.