Preşedintele Klaus Iohannis are o şedinţă de lucru vineri cu premierul şi cu ministrul Finanţelor, bugetul de stat pe 2021 fiind pe agenda discuţiilor.
”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea vineri, 22 ianuarie a.c., ora 13:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu Prim-ministrul României, Florin Cîţu, şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Una dintre temele discuţiilor este bugetul pentru acest an, care urmează să fie trimis în Parlament la începutul lunii februarie.
Acelaşi subiect a fost discutat şi joi, la întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna, ministrul de Finanţe Alexandru Nazare şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea, în condiţiile în care Executivul a adoptat miercuri un memorandum privind mecanismul pentru elaborarea poziţiei Guvernului României cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) prin care a fost stabilită modalitatea de lucru pentru ca în februarie şi martie PNRR să fie actualizat şi apoi trimis la Comisia Europeană pentru a obţine aprobarea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.