Preşedintele Klaus Iohannis ajunge marţi într-o vizită oficială în Senegal, ultima din cadrul turneului din Africa, el urmând ca marţi şi miercuri să aibă un program mai relaxat, care include şi o vizită într-o insulă aflată în patrimoniul UNESCO, iar joi să fie primit de preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial, să asiste la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal şi să viziteze Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar. Şeful statului va avea şi o întâlnire cu foşti studenţi din Senegal care au studiat în România.
Marţi, preşedintele are în program o vizită la Asociaţia Senegaleză pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale (ASEDEME).
Miercuri, preşedintele vizitează Insula Gorée, aflată în patrimoniul UNESCO, fost avanpost al comerţului cu sclavi. Va avea întâlniri cu oficialităţile locale şi va vizita Casa de sclavi. De asemenea, cuplul prezidenţial va face o vizită la Liceul de fete Mariama Ba.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joi, la ora 13.00, are loc primirea de către preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial, a preşedintelui Klaus Iohannis. Sunt programate ceremonia primirii oficiale, convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale, semnare de documente oficiale şi declaraţii de presă comune.
La ora 18:00, preşedintele va asista la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, împreună cu Preşedintele Republicii Senegal, Macky Sal.
De asemenea, va participa la vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale africane - Măşti tradiţionale româneşti”, organizate în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român.
Klaus Iohannis va vizita şi Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar, în jurul orei 21.00. Tot atunci, şeful statului va avea o întâlnire cu foşti studenţi din Senegal care au studiat în România.
Preşedintele României, Klaus Iohannis efectuează în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania şi Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.
”Vizitele Preşedintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani şi vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african, atât în relaţia directă a ţării noastre cu statele africane, cât şi ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relaţiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat. Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menţionate şi redinamizarea relaţiilor economice şi sectoriale, urmărind deschiderea şi valorificarea de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...