Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi la Palatul Cotroceni, pe ministrul pentru Europa şi Afaceri Externe din Republica Albania Igli Hasani, cu ocazia vizitei oficiale a demnitarului albanez în ţara noastră. Şeful statului a reconfirmat sprijinul pentru continuarea procesului de extindere pe ambele dimensiuni geografice – Balcanii de Vest şi partenerii estici, bazat pe merite proprii în ceea ce priveşte avansarea proceselor de reformă, şi a reiterat sprijinul pentru lansarea efectivă a negocierilor de aderare a Republicii Albania la UE, respectiv disponibilitatea României de a furniza asistenţă în acest proces.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, vizita are loc într-un context aniversar, la 30 de ani de la semnarea Tratatului de înţelegere, colaborare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Albania (11 mai 1994, Bucureşti) şi la 70 de ani de la ridicarea relaţiilor diplomatice româno-albaneze la nivel de ambasade (30 iunie 1954) şi după aniversarea, în 2023, a 110 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Albania.

La discuţiile de marţi dintre cei doi oficiali, au fost evocate relaţiile tradiţionale dintre cele două state, oportunităţile de diversificare a schimburilor comerciale, facilitate de lansarea recentă a curselor aeriene directe Bucureşti-Tirana, precum şi intensificarea relaţiilor interumane, în special în domeniul cultural, al educaţiei, dar şi în industria turismului.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul pentru continuarea procesului de extindere pe ambele dimensiuni geografice – Balcanii de Vest şi partenerii estici, bazat pe merite proprii în ceea ce priveşte avansarea proceselor de reformă, şi a reiterat sprijinul pentru lansarea efectivă a negocierilor de aderare a Republicii Albania la Uniunea Europeană, respectiv disponibilitatea României de a furniza asistenţă în acest proces.

Cu prilejul întrevederii, au fost abordate şi aspecte ale agendei de securitate, cu accent pe cooperarea în cadrul NATO. Preşedintele României a felicitat Albania la aniversarea a 15 ani de apartenenţă la NATO, după momentul istoric reprezentat de Summitul de la Bucureşti din 2008, când Albania a primit invitaţia de a se alătura celei mai importante Alianţe din istorie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.