Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede că va putea fi decontat transportul funcţionarilor publici şi personalului din aparatul de specialitate al primarilor.
Proiectul devenit lege modifică şi completează legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul în care este introdusă posibilitatea decontării de la începutul lunii ianuarie a anului viitor, prin decizia Consiliului local, a cheltuielilor de transport funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local din comune.
”Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local”, conform iniţiativei legislative.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport va fi realizată de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. „Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, mai indică proiectul de lege. Legea urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.