Preşedintele Klaus Iohannis a respins oficial, vineri, propunerea lui Titus Corlăţean pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. ”Nu se bucură de o reputaţie neştirbită, cerinţă esenţială”, a transmis, Iohannis, făcând referire la faptul că, pe vreme când era ministru de Externe, Titus Corlăţean ”a gestionat defectuos activităţi din domeniul său de competenţă”. Celelalte propuneri transmise de Viorica Dăncilă au fost acceptate.
Klaus Iohannis i-a trimis, vineri, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care anunţă respingerea lui Titus Corlăţean.
Prezentăm textul integral al scrisorii:
”Stimată doamnă Prim - ministru,
Prin adresa nr. 5/3358 din data de 29 mai 2019 aţi propus revocarea doamnei Ana Birchall din funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României şi numirea domnului Titus Corlăţean în această funcţie.
Analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, consider că persoana propusă nu se bucură de o reputaţie neştirbită, cerinţă esenţială pentru exercitarea demnităţii de viceprim-ministru şi pentru gestionarea domeniului complex al implementării parteneriatelor strategice ale României, întrucât în funcţia de ministru de externe, deţinută anterior, a gestionat în mod defectuos activităţi din domeniul său de competenţă, ceea ce a avut ca efect direct împiedicarea exercitării de către cetăţenii români din străinătate a dreptului de vot.
În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a domnului Titus Corlăţean.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale urmează să înaintaţi o altă propunere pentru funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României care, pe lângă respectarea condiţiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă şi cerinţelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea”.
Peşedintele Iohannis a acceptat celelalte propuneri făcute de Viorica Dăncilă şi a semnat decretele aferente.
- Decret pentru revocarea doamnei Ana Birchall din funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României;
- Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a doamnei Ana Birchall, ministrul justiţiei;
- Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a doamnei Roxana Mînzatu, ministrul fondurilor europene;
- Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a doamnei Natalia-Elena Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni.
Pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlăţean, pentru Ministerul Justiţiei, Ana Birchall, care în prezent asigură interimatul la acest minister, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mânzatu, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deţinut acest portofoliu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.