Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că împreună cu preşedintele Poloniei Andrzej Duda, a decis să fie organizat la Bucureşti, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului B9, cu două săptămâni înainte de Summitul NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid. Întrunirea va avea ca scop coordonarea poziţiilor cu privire la consolidarea substanţială a Flancului Estic, a adăugat şeful statului.
„Îmi face o deosebită plăcere să primesc din nou vizita preşedintelui Republicii Polone, domnul Andrzej Duda. Bine ai revenit la Bucureşti, Andrzej! România şi Polonia sunt state cu poziţii geostrategice foarte relevante pe Flancul Estic al NATO. Împreună, reprezentăm o forţă care contează – în regiune şi în Alianţa Nord-Atlantică. Suntem iniţiatorii unor formate regionale importante, precum Bucureşti 9, format esenţial pentru coordonarea transatlantică şi pentru coagularea poziţiei Aliate pe temele majore legate de securitatea euroatlantică. Am convenit cu preşedintele Duda ca România şi Polonia să-şi intensifice cooperarea deosebit de substanţială pe linie de securitate. I-am mulţumit preşedintelui Duda pentru contribuţia Poloniei la structurile NATO de pe teritoriul României, inclusiv cu militari polonezi pe teren, prezenţi încă din 2017, şi l-am asigurat că România va continua contribuţia sa la Grupul de Luptă NATO şi la celelalte structuri aliate aflate pe teritoriul polonez”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Cotroceni.
Şeful statului a mai spus că este neceseră urgent „de o consolidare consistentă şi echilibrată a Flancului Estic, de o Prezenţă Înaintată unitară şi întărită”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Este necesară o prezenţă militară sporită aliată în ţara noastră şi în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei. Un exemplu clar şi necesar în acest sens îl reprezintă crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO în România. Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung şi voi susţine acest lucru şi la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles. Dorim, împreună cu Polonia, reafirmarea clară a sarcinii prioritare fundamentale a NATO – apărarea colectivă. Vizita Preşedintelui Biden în Europa şi participarea sa la Summitul aliat de peste două zile transmite, o dată în plus, un mesaj puternic al unităţii şi solidarităţii aliate, dar şi al susţinerii Statelor Unite ale Americii pentru securitatea noastră. Împreună cu Preşedintele Duda am abordat şi priorităţile noastre comune în relaţia transatlantică, în special în actualul context. Pentru pregătirea Summitului NATO care va avea loc în luna iunie la Madrid am decis astăzi, împreună cu preşedintele Duda, să organizăm la Bucureşti un Summit al Formatului B9 pe care îl voi găzdui aici la Cotroceni. Ne vom reuni astfel cu două săptămâni înainte de Summitul aliat pentru a ne coordona poziţiile în ceea ce priveşte consolidarea substanţială a Flancului Estic”, a mai precizat preşedintele Iohannis.
Preşedintele României a mai anunţat că a fost o discuţie cu omologul polonez şi despre criza umanitară generată de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
„Am discutat astăzi şi despre criza umanitară profundă generată de agresiunea Federaţiei Ruse, care trebuie să înceteze imediat. România continuă să desfăşoare acţiuni complexe în sprijinul refugiaţilor din Ucraina. În acest sens, am avut un schimb de opinii şi de bune practici cu Preşedintele Poloniei în ceea ce priveşte măsurile implementate de fiecare stat pentru gestionarea valului de refugiaţi. Am evidenţiat şi operaţionalizarea centrului logistic de la Suceava, care asigură preluarea asistenţei pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova. De asemenea, am discutat despre rolul şi responsabilităţile pe care România şi Polonia le au în regiune. În acest context, am reconfirmat susţinerea fermă şi deplină a României pentru Republica Moldova, precum şi pentru suveranitatea şi integritatea sa teritorială. Impactul conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova este unul major, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin solid şi coordonat, financiar şi logistic, din partea Uniunii Europene şi a statelor membre, care să acopere inclusiv securitatea sa energetică. Totodată, România şi Polonia sprijină ferm integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei în Uniunea Europeană şi vom continua să acţionăm pentru ca acest obiectiv să devină realitate”, a mai explicat Klaus Iohannis.
Şeful statului a mai afirmat că au fost discuţii şi despre legăturile strânse pe care România şi Polonia le au pe linie de securitate.
„În plan bilateral, ne propunem ca legăturile noastre strânse pe linie de securitate să fie dublate de o cooperare economică robustă şi fructuoasă. Sunt convins că vom reuşi să creştem volumul schimburilor comerciale şi al investiţiilor reciproce, inclusiv în domenii de cooperare strategică. Am discutat şi despre proiectele strategice de interconectare regională de interes atât pentru România, cât şi pentru Polonia. Mă refer aici la proiectele Rail2Sea şi ViaCarpathia, deosebit de importante din punct de vedere economic şi pentru mobilitatea militară pe Flancul Estic. România şi Polonia vor continua să coopereze îndeaproape pentru identificarea de modalităţi concrete pentru realizarea acestor proiecte. În final, doresc să reafirm convingerea că România şi Polonia, unite de un parteneriat şi o prietenie trainice, vor continua acţiunea lor hotărâtă pentru a face ca libertatea, dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta, pacea şi securitatea să rămână reperele prezentului nostru. Îi adresez mulţumiri preşedintelui Andrzej Duda pentru cooperarea excelentă şi pentru discuţiile deschise şi consistente pe care le-am avut şi cu această ocazie”, a conchis Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.