Preşedintele executiv al PSD Buzău, Petre Emanoil Neagu, care este şi şeful Consiliului Judeţean, a declarat, miercuri, că renunţă la funcţia deţinută în partid, dar va rămâne simplu membru PSD. "Probabil de la 1 ianuarie nu voi mai deţine nici o funcţie politică în partid, pentru că sunt destui oameni tineri care pot să ocupe aceste funcţii. 99,9 la sută mă voi retrage din funcţia de preşedinte executiv", a afirmat el.
Petre Emanoil Neagu a afirmat că preferă să facă un pas în spate în ierarhia de partid pentru a lăsa locul tinerilor să ocupe această funcţie, urmând ca el să se concentreze mai mult pe "politica cetăţeanului".
"În anul 2021 nu mai am target o funcţie politică, ci singurul target este ca, împreună cu colegii din CJ, să ducem la îndeplinire proiectele pentru a putea să răspundem doleanţelor cetăţenilor. Pe 27 septembrie m-au votat peste 100.000 de oameni, adică aproximativ 27-30% din populaţie cu drept de vot, şi de aceea nu pot face politica propriului partid, ci trebuie să fac politica cetăţenilor. De aceea, probabil de la 1 ianuarie nu voi mai deţine nicio funcţie politică în partid, pentru că sunt destui oameni tineri care pot să ocupe aceste funcţii. 99,9 la sută mă voi retrage din funcţia de preşedinte executiv", a declarat Petre Emanoil Neagu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.