Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat joi despre Planul lui Simion şi modul în care îşi promovează liderul AUR programul, prin contracte semnate cu alegătorii, că nu putem vorbi de cheltuieli electorale decât în timpul campaniei electorale, care încă nu a început. Toni Greblă a precizat că au primit sesizări la AEP şi vom face o analiză în funcţie de atribuţiile pe care Autoritatea le are asupra modului cum sunt cheltuite sume de bani de către partid, de către competoitorul respectiv şi vom face public imediat rezultatele.
”Autoritatea Electorală Permanentă are în acest domeniu, în principal, următoarele argumente: verifică sursa veniturilor fiecărui partid politic şi verifică modul în care acestea sunt cheltuite. Sunt cheltuite într-un anume fel, înainte de campania electorală sunt cheltuitealtfel, mai strict reglementat, în timpul campaniei elctorale. Nu putem vorbi de cheltuieli electorale decât în timpul campaniei electorale, care nu a început”, a spus Toni Greblă, întrebat despre contractele semnate de liderul AUR George Simion cu cetăţenii în cadrul promovării Planului Simion.
”Acum, probabil fiecare competitor politic îşi promovează imaginea, programul politic. Fiecare, respectând legea, poate să aleagă acea variantă de promovare a partidului, a oamenilor, fără să facă vorbire de un anume tip de alegeri sau de o anume persoană care va candida la o anumită funcţie. Drept urmare, în această perioadă nu putem vorbi de campanie electorală. Modul în care un partid îşi face imaginea e atributul altor instituţii. Nu aş vrea să intru în disputele politice electorale”, a mai spus Greblă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că au primit sesizări.
Vom face o analiză în funcţie de atribuţiile pe care AEP le are asupra modului cum sunt cheltuite sume de bani de către partid, de către competoitorul respectiv şi vom face public imediat rezultate verificării”, a mai spus Toni Greblă.
Şeful AEP a mai afirmat că ”AEP, la alegerile trecute, a rămas neimplicată politic, în disputa politică, s-a ocupat numai de organizarea din punct de vedere tehnic şi acest lucru vor să âl facă în continuare”.
”Nu vom alimenta disputele politice între diverşi competitori politici”, a mai spus Toni Greblă.
Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a sesizat, joi, procurorul general, reclamând comiterea unor fapte de înşelăciune ale partidului AUR şi ale liderului acestuia, George Simion. Sesizarea liderului liberal ieşean se referă la contractul pe care românii îl semnează la sediile AUR şi la colectarea frauduloasă de date cu caracter personal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...