Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul de promulgare a legii privind abilitarea Guvernului de a amite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare. Astfel, Guvernul poate emite ordonanţe până la data de 31 august 2018, dar doar în domenii care nu fac obiectul legilor organice, cum ar fi dezvoltarea regională, administraţia publică, finanţele publice şi economia sau turismul.
Potrivit articolului 1 din legea promulgată, "în temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2018, şi până la data de 31 august 2018, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice".
De asemenea, legea mai arată că Guvernul este abilitat să emită ordonanţe simple, în perioada vacanţei parlamentare, pentru domenii precum cel al finanţelor publice şi economiei, dezvoltare regională, administraţie publică şi fonduri europene, sănătate, cercetare, afaceri interne, turism, transporturi, agricultură şi dezvoltare rurală, administrarea patrimoniului de stat, dar şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege
Ordonanţele de urgenţă se pot emite de către Guvern doar dacă Parlamentul se află în sesiune ordinară sau extraordinară. În prezent, Parlamentul României se află în sesiune extraordinară până pe data de 19 iulie, perioadă în care Guvernul poate emite Ordonanţe de urgenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.