Premierul Marcel Ciolacu anunţă că a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să găsească soluţii pentru nevăzători şi pentru mineri, în contextul în care cele două categorii reclamă că implementarea noii legi a pensiilor îi dezavantajează. ”Voi rezolva această problemă”, promite Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Am avut întâlnire cu persoanele cu dizabilităţi, am înţeles, am pus-o pe ministra Muncii să-mi găsească soluţiile, normal că o să le comunic împreună cu Comisia şi voi rezolva această problemă. Am întâlnire, vineri, şi cu reprezentanţii minerilor”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi seară, la Antena 3.
 
El a spus că afectaţi de implementarea noii legi a pensiilor sunt aproximativ 2.500 de pensionari cu dizabilităţi.
 
Asociaţia Nevăzătorilor din România a reclamat că noua lege a pensiilor ”aduce prejudicii majore persoanelor cu dizabilităţi vizuale”, arătând că noile decizii de pensie pe care acestea le primesc au valori cu 60%-80% mai mici decât pensiile aflate în plată.
 
Nevăzătorii au propus guvernanţilor ca soluţie ”adaptarea formulei de calcul a pensiilor” nevăzătorilor, arătând că ”numai astfel s-ar putea compensa, fie şi parţial, inechităţile semnalate şi s-ar întări sprijinul social acordat persoanelor cu dizabilităţi vizuale din partea statului şi a societăţii în ansamblu”.
 
Şi minerii au reclamat că primesc pensii cu valori semnificativ mai mici după recalculare, arătând că, deşi rămâne în plată pensia dinaintea recalculării, pe termen lung pensiile lor nu vor mai creşte.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.