Premierul Sorin Grindeanu se va întâlni, marţi, la Palatul Victoria, cu ministrul de Interne, Carmen Dan, şi cu secretarul de stat Raed Arafat, pe tema achiziţionării ambulanţelor. Prima întâlnire, programată săptămâna trecută, a fost amânată, pentru că Arafat nu se afla în ţară.
Întâlnirea este programată la ora 10.00, la Palatul Victoria.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, declara, miercurea trecută, că întâlnirea pe care premierul Sorin Grindeanu ar fi trebuit să o aibă în cursul acelei zile cu Raed Arafat pe tema privind achiziţia ambulanţelor se amână pentru săptămâna viitoare, în condiţiile în care cursa cu care secretarul de stat trebuia să se întoarcă de la Washington are „o întârziere considerabilă”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Premierul Sorin Grindeanu declara, în urmă cu o săptămână, după o întâlnire de lucru de la Ministerul Afacerilor Interne, că în bugetul de stat nu este prevăzută finanţare pentru achiziţionarea ambulanţelor necesare, motiv pentru care aşteaptă soluţii pe acest subiect din partea ministrului Sănătăţii, a secretarului de stat în ministerul de Interne şi a celor cu care se va întâlni pentru discuţii.
Premierul spunea că "punem într-un fel carul înaintea boilor", pentru că, deşi e important acordul cadru, e mai important ca achiziţia ambulanţelor să se facă rapid şi în condiţii transparente. "Nu vreau să intru în detalii, am ascultat toate argumentele şi mâine îmi doresc să ajungem cu toţii la un punct comun, fără orgolii, pentru că vorbim despre sănătatea oamenilor. Aceste proceduri trebuie să se termine cât mai repede, să îndeplinească toate criteriile enunţate mai devreme şi să găsim şi sursa de finanţare", a subliniat Grindeanu.
Între ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, şi secretarul de stat Read Arafat au apărut dispute după ce Bodog a anunţat că licitaţia începută de IGSU pentru acordul-cadru de achiziţionare a noilor ambulanţe nu mai este valabilă şi că trebuie încheiat un nou protocol între Ministerul Săntătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât să fie reluată procedura.
Secretarul de stat Raed Arafat l-a contrazis, susţinând că, dacă se renunţă la licitaţia începută de IGSU, se va întârzia foarte mult, astfel că primele ambulanţe vor putea fi preluate abia la jumătatea anului viitor, în condiţiile în care dotările ambulanţei şi SMURD sunt învechite. ”Să îşi asume responsabilitatea cei care semnează (protocolul - n.r.) atunci când vor muri oameni pentru că nu avem ambulanţe”, a averizat Arafat.
Florian Bodog a susţinut că ministerul are capacitatea de a face aceste achiziţii şi speră ca la finalul acestui an să sosească primele ambulanţe cumpărate de MS, punctând că nu mai vrea să audă la televizor că mor pacienţi pentru că nu sunt ambulanţe. El a invocat punctul de vedere al ANAF, care preciza că protocolul încheiat între Ministerul Sănătăţii şi IGSU este lovit de nulitate pentru că este încheiat în baza unei legi care nu mai există, legea achiziţiilor publice fiind schimbată în anul 2016, spunând că din acest motiv a fost întocmit un nou protocol cu Ministerul de Interne, pe care este pregătit să îl semneze, dacă şi oficialii din acest minister sunt de acord, pentru reluarea procedurii.
La rândul lui, Raed Arafat a susţinut că sistemul de urgenţă este într-o situaţie fără precedent şi că singura soluţie este ca procedura de achiziţie să fie continuată de IGSU. "Vă aduc în vedere, în modul cel mai serios, că suntem cu mult mai aproape decât vă puteţi imagina de ziua în care populaţia, pe bună dreptate, va reproşa vehement decesul unui pacient la care fie echipajul de urgenţă nu a mai ajuns în timp util din cauza defectării ambulanţei, fie echipamentele medicale nu au funcţionat", l-a avertizat Arafat pe Bodog.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.