Premierul Florin Cîţu explică decizia de revocare din funcţie a comisarului şef al Gărzii Naţionale de Mediu Octavian Berceanu, arătând că acesta fusese numit pe criterii politice şi a pierdut sprijinul politic în momentul în care USR PLUS a părăsit coaliţia de guvernare.
"Domnul Berceanu a fost numit politic şi nu l-am demis eu, de fapt, i-a fost retras sprijinul politic atunci când USR a ieşit de la guvernare, aşa cum a fost retras, spre exemplu, dacă ţineţi minte, prefectul Bucureştiului, domnul Berbeceanu. Era de la PNL, dar când a venit noua coaliţie imediat a fost înlocuit cu o persoană de la USR, pentru că acesta a fost algoritmul politic. În acest moment, toţi cei care au fost numiţi politic în coaliţie, în momentul în care li s-a retras sprijinul politic trebuie să fie înlocuiţi. Am văzut discuţiile în spaţiul public şi aici trebuie să facem iarăşi o precizare: nu a fost numit nimeni în locul domnului Berceanu, doar atribuţiile au fost delegate adjunctului domnului Berceanu care era acolo din martie, împreună cu domnul Berceanu, lucrau împreună şi niciodată nu am primit de la domnul Berceanu vreun semnal că adjunctul domniei sale nu ar fi capabil să ducă mai departe sau să facă lucrurile”, a afirmat Florin Cîţu, marţi, într-o conferinţă de presă la Sinaia, întrebat de ce l-a demis pe şeful Gărzii Naţionale de Mediu.
Primul ministru a menţionat că, dacă ar fi avut "semnale" din partea lui Octavian Berceanu că adjunctul său nu poate îndeplini funcţia, nu i-ar fi transferat acestuia atribuţiile de comisar şef.
"La fiecare astfel de situaţie unde am demis pe cineva pentru că i s-a retras sprijinul politic am numit persoana care era adjunct. Era cel mai simplu, cel mai rapid, bineînţeles că vom face o numire, la un moment dat, eu am vorbit cu domnul ministru al Mediului, domnul Tanczos Barna, să se asigure că situaţia în continuare merge mai departe, dar eu vă dau exemplu fiecare minister unde am preluat atribuţiile, sau fiecare agenţie: tot ceea ce avem în programul de guvernare merge mai departe”, a adăugat Florin Cîţu.
El a dat ca exemplu, în acest sens, loteria pentru cei care se vaccinează, iniţiată pe vremea când Ministerul Sănătăţii era condus de Ioana Mihăilă, membru al USR PLUS.
Octavian Berceanu (USR PLUS) a fost eliberat din funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, decizia premierului Florin Cîţu fiind publicată, luni, în Monitorul Oficial. "Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu", a afirmat Berceanu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.