Premierul Ciucă a efectuat, joi, o vizită la Scandia Sibiu, companie românească cu o tradiţie de 100 de ani şi angajator important ce oferă peste 1.000 de locuri de muncă. Şeful Executivului arată că această companie este un model de business pe care Guvernul îl încurajează şi care îşi doreşte să fie replicat de oamenii de afaceri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am vizitat Scandia Sibiu, companie românească cu o tradiţie de 100 de ani şi angajator important ce oferă peste 1.000 de locuri de muncă. Producţia de peste 40.000 de tone de alimente anual, realizată cu tehnologie şi echipamente moderne arată că producătorii români sunt în măsură să asigure produse de calitate atât pentru piaţa internă, cât şi pentru export, şi să fie parteneri ai Guvernului în efortul comun de a garanta siguranţa alimentară cetăţenilor români”, scrie premierul.

Nicolae Ciucă arată că ”această societate este un model de business pe care Guvernul îl încurajează şi care îşi doreşte să fie replicat de mediul de afaceri”

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Am fost impresionat de preocuparea pentru inovare şi pentru investiţiile în preluarea noilor tehnologii, ceea ce garantează calitatea produselor şi asigură un viitor de succes acestei companii româneşti. Mă bucur că Scandia Sibiu se dezvoltă de la an la an, atât prin deschiderea sau preluarea unor noi unităţi în ţară, dar şi în afara graniţelor”, spune şeful Executivului.

Nicolae Ciucă menţionează că inclusiv în ultimii ani, marcaţi de pandemia COVID şi de crizele generate de războiul din Ucraina, compania şi-a extins portofoliul, ceea ce înseamnă că accesul la programele europene şi soluţiile guvernamentale de susţinere a investitorilor produc efecte. ”Guvernul României susţine eforturile producătorilor români de a se extinde pe pieţele europene dar şi pe cele din zonele economiilor emergente. Măsurile de plafonare şi compensare a preţului la energie, care ajută întreaga economie, dar şi cele destinate industriei alimentare – precum fondurile puse la dispoziţie pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie, pentru retehnologizare – vin să susţină industria alimentară şi agricultura românească, domeniu cu mare potenţial pentru România”, mai afirmă Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.