Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că în şedinţa de Guvern va fi operaţionalizată, prin Ordonanţă de Urgenţă, Agenţia specializată să gestioneze investiţiile în domeniul sănătăţii. Putem, astfel, să asigurăm mai multă coerenţă proiectului celor trei spitale regionale, Cluj, Iaşi şi Craiova a explicat şeful Executivului.
”Astăzi, prin Ordonanţă de urgenţă, operaţionalizăm Agenţia specializată să gestioneze investiţiile în domeniul sănătăţii. Este o ordonanţă de urgenţă prin care realizăm practic, punerea în funcţiune a tuturor mecanismelor prin care putem să beneficiem de fondurile asigurate prin PNRR, şi aici vorbim de 2,5 miliarde de euro, fără TVA, pentru investiţii şi reforme în sistemul medical”, a spus premierul.
Şeful Executivului a precizat că prin această Ordonanţă pot să asigure mai multă coerenţă proiectului celor trei spitale regionale, Cluj, Iaşi şi Craiova.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.