Premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire de lucru, luni, cu delegaţia Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, condusă de Raouf Mazou, Assistant High Commissioner for Refugees for Operations. La această întrevedere a fost reiterat cadrul strategic de colaborare dintre Guvernul României şi Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi, pornind de la principiul complementarităţii în gestionarea crizei umanitare a refugiaţilor din Ucraina.
„Războiul din Ucraina neprovocat, ilegal şi crud, precum şi criza umanitară ce-i urmează, arată că oamenii îşi unesc forţele pentru a ajuta la nevoie. Solidaritatea şi umanitatea românilor, intervenţia integrată a autorităţilor, a societăţii civile şi a reprezentanţilor organizaţiilor umanitare internaţionale au dovedit că ţara noastră a fost sprijin pentru cetăţenii şi poporul ucrainean”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, conform unui comunicat de presă al Guvernului.
Şeful Executivului a mulţumit pentru implicare reprezentanţilor delegaţiei Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi a subliniat importanţa colaborării în cadrul mecanismului integrat de răspuns al României la criza umanitară a refugiaţilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest context, prim-ministrul a prezentat mecanismul de răspuns al României bazat pe două niveluri de intervenţie, respectiv intervenţie de urgenţă şi intervenţia bazată pe măsuri de protecţie pe termen mediu şi lung, mai arată sursa citată.
„Continuăm asistenţa umanitară de urgenţă cu măsuri care să faciliteze integrarea socială a cetăţenilor ucraineni care rămân pe teritoriul ţării noastre. Copiii şi tinerii vor avea acces la educaţie, iar persoanele care doresc să aibă un loc de muncă vor fi sprijinite. Toţi refugiaţii vor avea asigurate servicii de sănătate”, a mai precizat Ciucă.
Reprezentantul UNHCR a felicitat Guvernul României pentru organizarea strategică şi operaţională pe care a dezvoltat-o într-un termen atât de scurt de la debutul crizei refugiaţilor şi-a exprimat disponibilitatea de a implementa un sistem de asistenţă financiară a refugiaţilor din Ucraina, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum şi intenţia de a sprijini logistic Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă în situaţia unor afluxuri masive de refugiaţi din Ucraina, mai nidică sursa menţionată.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a detaliat sprijinul şi colaborarea operaţională cu UNHCR la nivelul punctelor de trecere a frontierei, iar Mădălina Turza, Consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, a subliniat importanţa colaborării cu experţii UNHCR în cadrul procesului de elaborare a măsurilor de integrare şi protecţie pe termen mediu şi lung pentru Refugiaţii din Ucraina.
Guvernul României va continua colaborarea strategică cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi cu toţi actorii neguvernamentali naţionali şi internaţionali pentru a asigura un răspuns integrat la situaţia umanitară a refugiaţilor din Ucraina.
Din partea Executivului, la întâlnire au participat, alături de prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul de stat Paula Cristea, consilierul de stat Mădălina Turza, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.