Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în cadrul unei întrevederi cu subsecretarul de stat în cadrul Ministerului britanic de Interne responsabil pe problematica combaterii traficului de persoane şi a violenţei împotriva femeilor şi fetelor, că acest context internaţional complex, multitudinea de ameninţări la adresa ordinii, siguranţei şi securităţii publice, precum şi nevoia de adaptare la cele mai înalte standarde de performanţă reconfirmă importanţa consolidării cooperării în domeniul afacerilor interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut, marţi, o întrevedere cu Jess Phillips, subsecretar de stat în cadrul Ministerului britanic de Interne, responsabil pe problematica combaterii traficului de persoane şi a violenţei împotriva femeilor şi fetelor.
Potrivit MAI, cei doi oficiali au evocat relaţiile de cooperare foarte bune între cele două state, sub umbrela Parteneriatului Strategic româno-britanic, precum şi necesitatea coordonării în toate aspectele de cooperare din perspectiva asigurării securităţii comune. Ambele state sunt puternic angrenate în efortul comun de identificare a unor soluţii eficiente pentru combaterea diferitelor flageluri ale criminalităţii organizate transnaţionale.
Ei au evidenţiat angajamentul de a consolida cooperarea pentru identificarea de soluţii solide pentru provocările multiple cărora UE şi UK trebuie să le facă faţă.
”Contextul internaţional complex, multitudinea de ameninţări la adresa ordinii, siguranţei şi securităţii publice, precum şi nevoia de adaptare la cele mai înalte standarde de performanţă reconfirmă importanţa consolidării cooperării în domeniul afacerilor interne. Criminalitatea organizată, sub toate aspectele sale, are un caracter transnaţional, din punctul de vedere al manifestărilor şi consecinţelor pe care le are asupra populaţiei. Pentru a contracara în mod eficient toate aceste provocări, autorităţile de aplicare a legii trebuie să fie în măsură să reacţioneze preventiv şi proactiv şi să îşi adapteze permanent metodele pentru a reacţiona eficient în faţa infracţionalităţii, aspecte ce se pot maximiza printr-o cooperare consolidată atât la nivel bilateral, cât şi internaţional”, a declarat Cătălin Predoiu.
Totodată, discuţiile au vizat problematica prevenirii şi combaterii traficului de persoane, cu accent pe activităţile şi eforturile întreprinse de MAI, Predoiu arătând că acest subiect este unul de maxim interes, fiind importantă coagularea eforturilor tuturor actorilor relevanţi implicaţi pentru eficientizarea activităţii în acest domeniu.
De asemenea, a fost făcută o evaluare a implementării Planului de acţiune RO-UK în domeniul traficului de persoane, încheiat în anul 2023, fiind evidenţiată, totodată, necesitatea consolidării cooperării structurale şi a schimbului de date pentru o înţelegere comună a problemei, precum şi valorificarea oportunităţilor operaţionale pe componenta bilaterală. MAI este implicat în mod activ în reducerea dimensiunii fenomenului fiind un partener activ şi apreciat de structurile partenere din statele membre UE, agenţiile europene şi organismele internaţionale.
Potrivit ministrului Predoiu, ”cooperarea dintre România şi Marea Britanie pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane este acum mai structurată şi mai cuprinzătoare decât oricând”.
”Acţionăm astfel încât să menţinem acelaşi standard în ceea ce priveşte cooperarea operativă, în condiţiile amplificării fenomenului criminalităţii organizate, dar şi a numărului mare de cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Marii Britanii. La fel de importantă pentru noi este colaborarea judiciară şi de aplicare a legii care vizează desfiinţarea reţelelor criminale organizate din spatele acestei infracţiuni. Autorităţile din România sunt lideri la nivelul comunităţii europene în materia iniţierii, implicării şi finalizării pozitive a Echipelor Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), partenerul principal fiind Marea Britanie. Cu toate acestea, este esenţial să recunoaştem că abordarea eficientă a acestei probleme depăşeşte răspunsurile imediate - necesită abordarea cauzelor fundamentale: educaţie, inegalităţi sociale şi a cererii din ţările de destinaţie care perpetuează traficul”, a arătat Predoiu.
Cei doi interlocutori au apreciat schimbul de opinii ca fiind unul constructiv şi şi-au exprimat convingerea cu privire la continuarea colaborării în aceeaşi manieră pozitivă, în domenii de interes comun, mai arată MAI.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.