Alexandru Iacobescu, cunoscut drept un apropiat al fostului deputat Sebastian Ghiţă şi cel căruia Ghiţă i-a împrumutat, conform declaraţiilor de avere, aproape o sută de milioane de euro şi de dolari americani candidează pentru un loc în Parlament pe listele Pro România, în judeţul Prahova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Alexandru Iacobescu este, alături de fostul prefect de Prahova din cea mai recentă guvernare a PSD, Mădălina Lupea, unul dintre politicienii susţinuţi de Pro România pentru viitorul legislativ. 
Un panou publicitar în care fotografiile celor doi apar alături de cea a liderului Pro România, Victor Ponta, a fost amplasat chiar în centrul municipiului Ploieşti, cu sloganul „Forţa ta în Parlament! -  alegeri parlamentare 2020”. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alexandru Iacobescu este cunoscut în Prahova drept un apropiat al fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă, care a preluat mai multe dintre afacerile de care Ghiţă s-a ocupat înainte de a intra în politică. Iacobescu a condus România TV, a fost implicat în managementul clubului de baschet Asesoft Ploieşti, iar numele său apare şi la secţiunea „plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate” în declaraţiile depuse de Ghiţă în perioada în care acesta deţinea funcţia de deputat. Concret, Iacobescu apare ca debitor cu peste 90 de milioane de euro şi o sumă care variază între 4 şi 9 milioane de dolari americani pe care Ghiţă a declarat că i-a împrumutat în nume personal. În presa mondenă, numele lui Iacobescu a apărut în legătură cu relaţia sa cu Alexandra Matei, fiica solistei Nico. 
Mădălina Lupea este de profesie procuror, dar timp de mulţi ani a activat în zona economiei private, în ultimii ani ea deţinând funcţia de prefect al judeţului Prahova. Lupea a intrat în politică la scurt timp după ce a părăsit funcţia de prefect. Ea a candidat pentru un mandat în Consiliul Judeţean şi la alegerile locale din 27 septembrie sub sigla Alianţei pentru Prahova formată din PSD, Pro România şi PPU-SL.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.